Select Page

Xenos

Voi aborda această cronică de carte în același fel în care am abordat și cartea, adică povestire cu povestire, lăsând prefața pentru la final. Nu am dorit să încep lectura cu prin a trece în revistă explicațiile doamnei Antuza Genescu, în calitatea de antologator al volumului, dintr-un instinct de conservare care-mi spune să trag eu însumi concluziile și abia apoi să le compar, nu să mă oblig  – ceea ce probabil m-aș fi trezit făcând – să mă aliniez modelului. Prefer să observ fenomenele unul câte unul și doar apoi să caut tiparul, decât să forțez evenimentele să i se alinieze. Vă invit, așadar, dacă găsiți – la fel ca mine – tentația de a privi prin prisma antologatorului prea mare, să lăsați această prismă pentru la urmă, eventual pentru o a doua lectură, și să parcurgeți volumul cu mintea perfect deschisă. Acestea fiind spuse, să începem trecerea în revistă a operelor care-l compun. Și vom începem cu nuveletă „Adevărul despre expediția Starky” de Liviu Radu . Având acțiunea plasată într-un timp pe care-l simțim ca fiind cel prezent, textul pare oarecum rupt în două, debutând cu o cronică morbidă a ceea ce este încă, din păcate, realitatea africană a zilelor noastre, un peisaj hâd al ororilor conflictelor etnice fără sens, generate pe de o parte de arbitrarul trasării frontierelor, iar pe de altă parte de natura umană perversă și sadică, și continuând apoi, fără a schimba cadrul general, pe coordonate de SF, aducând în discuție contactul cu entități străine, sub influența catalizatoare a unui drog neuro-stimulator, sub îndrumarea unui inițiat cu origine bizară. …

Citeste articolul integral aici: Xenos

Sursa: http://fantastica.ro
Data: 2015-06-07 13:00:15

Pin It on Pinterest