Primăria Municipiului Timișoara (PMT) a decis închiderea circulației rutiere pe strada Ciprian Porumbescu, pe tronsonul cuprins între bv. C. Brâncoveanu și Calea Șagului.
Măsura se va institui în data de 29.05.2020, în intervalul orar 9-16, şi se impune pentru desfăşurarea lucrărilor de toaletare a copacilor situați în aliniamentul stradal, respectiv a lucrărilor de frezare care se execută pe str. Ciprian Porumbescu, a informat PMT.