”Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluția din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea sau nu a stării de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere și evoluția, focarele noi și faptul că încă avem o transmitere în comunitate”, a spus ministrul.”Din previziunile noastre, în toată perioada verii, vom mai avea o transmitere comunitară, virsul nu dispare deodată. (…) Odată cu încălzirea, putem spune că tot ce înseamnă aeroflora dispare un pic mai repede sau suprafețele nu mai fac acea transmitere pe care o făceau și până acum. Această transmitere pe suprafețe era una de 10-15%, restul era o transmitere prin aer”, a declarat Tătaru.
Autoritățile încă discută despre a treia etapă de relaxare, joi urmând să anunțe ce se schimbă începând de pe 15 iunie, conform HotNews.ro.
”Sunt discuții încă referitor la a treia etapă de relaxare în care ne gândim la mall-uri, în unele condiții. După cum știți, pe 12 iunie se termină anul școlar, deci părinții care stăteau cu copiii acasă se vor întoarce la serviciu și va trebui să găsim soluții pentru grădinițe, creșe sau after-school-uri. Ne gândim la toate aceste lucruri în zilele următoare, urmând ca joi să anunțăm acele noi măsuri de relaxare”, a mai explicat Nelu Tătaru.