Actualitate

Încă o zonă din Spania intră în carantină din cauza creşterii numărului de noi cazuri

Publicat

în

Spania a anunţat duminică că va izola o zonă din nord-vestul ţării ca urmare a creşterii cazurilor de infectare cu noul coronavirus, la o zi după intrarea în carantină a întregului oraş Lleida (vestul Cataloniei), transmite dpa.

Districtul A Marina, situat în provincia Lugo din comunitatea autonomă Galicia, urmează să intre în carantină pentru cinci zile, până vineri, pentru a limita răspândirea COVID-19, au anunţat autorităţile galiciene.

De această măsură vor fi vizate puţin peste 70.000 de persoane. Spania este una dintre cele mai afectate ţări europene de pandemia de COVID-19, cu 28.300 de decese şi 250.000 de cazuri confirmate de infectare.

Duminică în districtul A Marina s-au înregistrat 106 de noi cazuri de COVID-19.

Şeful executivului regional Alberto Nunez Feijoo a afirmat că noul focar îşi are originea în ”două sau trei baruri”. Programul de funcţionare al barurilor din zona în carantină va fi scurtat, iar adunările cu număr mare de persoane vor fi interzise până vineri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version