BBC , CNN și Fox News anunță că Joe Biden câştigă statul Pennsylvania şi îşi asigură astfel numărul minim de electori (270). Va fi al 46-lea președinte american.
A primit peste 74 de milioane de voturi, un record, peste cel anterior stabilit în 2008 de Barack Obama, care era votat atunci de 69 de milioane de oameni.
În vârstă de 77 de ani, fostul vicepreședinte din mandatul lui Barack Obama devine cel mai vârstnic președinte american din istorie.
Cele mai multe sondaje de dinaintea alegerilor arătau că Biden va câștiga. Cu toate acestea, după prima zi de la încheierea voturilor, părea că Donald Trump va obține un nou mandat.
Motivul – au fost numărate mai greu, în ultimă etapă, voturile trimise prin corespondenţă, iar aceste voturi au fost în principal pentru Joe Biden, dat fiind că Donald Trump a exprimat dubii privind această metodă de vot, iar simpatizanţii săi au evitat să voteze prin poștă.
Preşedintele în funcţie Donald Trump denunţă fraude electorale şi va contesta rezultatele în justiţie.