Klaus Iohannis a anunţat, luni, că strategia de vaccinare anti-COVID va fi aprobată într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
„Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării în şedinţa CSAT pe care o voi convoca în perioada imediat următoare”, a spus şeful statului, după o şedinţă cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19.