O mamă şi copilul ei în vârstă de trei ani au fost răniţi pe trecerea de pietoni, sâmbătă seară, de un ATV scăpat de sub control de conducător, care a fugit imediat de la locul accidentului.
„Conducătorul a părăsit locul accidentului. Cei doi răniţi, o femeie în vârstă de 31 de ani şi un copil în vârstă de trei ani, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, din primele informaţii reieşind că starea lor nu este gravă. Cercetările continuă pentru identificarea autorului”, a precizat Livia Pescar, purtator de cuvant IPJ Arad.