Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău îi ” amenință cu dezvoltare în forță pe timișoreni.
Anul 2022 va fi unul de construcții pentru Timișoara, spune într-o postare pe facebook Ruben Lațcau.
Timișorenii sunt pesimiști în ceea ce privește dezvoltarea Timișoarei.
2022 va fi de departe anul șantierelor pentru Timișoara. Îmi cer scuze de pe acum pentru neplăcerile pe care le vom genera, pentru ambuteiaje și trafic, dar orașul nostru are nevoie de infrastructură edilitară reînnoită. Nu putem să fim un lider euroregional când rețeaua noastră de apă sau de încălzire cedează săptămânal. Ca atare, în 2022 vom continua schimbarea rețelei de termoficare, ne propunem să ajungem la 30 km schimbați. Va intra, de asemenea, în execuție un proiect major de schimbare a rețelelor de apă și canal a municipiului, proiect executat de compania primăriei pe fonduri europene. Bulevardul Vidrighin va intra și el în lucru, având un termen de 30 de luni. Sunt încrezător că vom reuși un ritm de lucrări asemănător cu cel de pe Cetății. Podul nou de la ILSA (ISHO) va intra și el în execuție, alături de străzile ce îl leagă la Inelul II de circulație, Baader și Splaiul Nistrului. La subtraversarea de la Solventul vom începe munca uriașă de a trece pe sub 11 linii active de cale ferată, iar în partea a doua anului vom da spre licitația de execuție podul care va lega Bv Dâmbovița de Strada Gării. Strada Gării va fi și ea la rându-i reabilitată.
<Campusul nou al Lenau se va apropria de finalizare, la fel ca Grădinița PP33. Liceele Ungureanu, Coandă și fostul Mincu vor intra într-un proces de reabilitare totală. Liceul Sylva va avea fațadele, acoperișul și tâmplăria refăcute. Refăcut va fi și acoperișul de la Școala Calderon, Generalele 13 și 7 vor urma să primească noi corpuri de clădire și sper să intre amândouă în execuție, a scris viceprimarul Lațcău pe facebook.