Actualitate

Primar din BANAT pus sub acuzare de DNA

Publicat

în

Gheorghe Percea, fost primar al localităţii Ciclova Română, judeţul Caraş-Severin, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de fraudă cu fonduri europene.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, procurorii anticorupţie de la Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de deţinere în alta cauză, a lui Gheorghe Percea, la data faptei primarul localităţii Ciclova Română, judeţul Caraş-Severin, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de instigare, în forma participaţiei improprii, la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version