Actualitate

Profitul net al OMV Petrom s-a dublat, imediat vom plăti 7 lei pe litru de benzină

Publicat

în

Grupul OMV Petrom a realizat în primele nouă luni un profit net de 1,67 miliarde lei, în creştere cu 103% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când rezultatul net s-a ridicat la 826 de milioane de lei, potrivit rezultatelor transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Au redus anagajații cu 30 la suta.

Principalele date financiare, pentru 2021:
  • Vânzările cu amănuntul de carburanți au crescut în 2021 cu 12%, revenind la nivelul anterior pandemiei.
  • Producția de țiței a scăzut însă față de 2020 cu -7,6%, iar cea de gaze naturale cu -14%. A crescut, în schimb, volumul producției de energie electrică cu +15%.
  • La nivel de grup, valoarea investițiilor a fost de 2,8 mld RON, în scădere cu -12% comparativ cu anul precedent
  • Profitul net înregistrat la nivel de grup a fost de 2.864 miliarde de lei, în creștere cu +122% față de 2020, dar mult sub nivelurile din 2019 și 2018.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version