Actualitate

USR TIMIȘ consideră că nu este „nazist” deputatul Ovidiu Ganț, așa cum l-au numit cei de la AUR

Publicat

în

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și primar al Timișoarei, condamnă agresiunea verbală săvârșită de deputatul AUR de Timiș Ciprian Titi Stoica împotriva lui Ovidiu Ganț, reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România. Stoica l-a insultat azi, în Camera Deputaților, pe Ovidiu Ganț asociindu-l cu nazismul.

Dominic Fritz se solidarizează cu comunitatea germană din Timișoara, Banat și de peste tot din România care, deși a contribuit istoric la modernizarea României, este astăzi ținta unei campanii continua de agresiune din partea partidului de factură anarhică AUR. Reamintim că reprezentanții AUR, conduși de George Simion, au luat cu asalt Primăria Timișoara, proferând același tip de injurii la adresa primarului Dominic Fritz.

Dominic Fritz se alătură demersului inițiat de președintele USR, Cătălin Drulă, și el deputat de Timiș, care a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după scenele de discriminare grosolană la adresa colegului deputat Ovidiu Ganţ.

“Mă îngrozesc că astăzi imaginea Banatului este batjocorită de un deputat AUR de Timiș care își insultă colegul, și el deputat de Timiș, cu acuzații de nazism. Germanii din România, din Banat, au pus umărul la construirea societății românești moderne, au trudit și luptat cot la cot cu românii și celelalte comunități etnice, precum evreii și maghiarii, și acestea ținte ale unui discurs violent, pentru bunăstarea tuturor. Au construit orașe și au lăsat un patrimoniu cu care azi ne mândrim. Mulți au fost deportați de două ori, în Rusia după 1945 și în Bărăgan în anii 1950. Ceaușescu i-a vândut și acum vine un partid care le cere, din nou, să plece. Cum să fie acuzați de nazism și trimiși în Germania? Banatul, Timișul este un spațiu multicultural în care toți au avut o contribuție și au trăit de secole în bună înțelegere. AUR nu înțelege istoria acestui loc și pentru prima oară văd un real pericol de dezbinare.

Cer tuturor liderilor partidelor și parlamentarilor PNL și PSD să condamne acest tip discurs care otrăvește mediul politic și societate și să-l izoleze. Tăcerea este o formă de încurajare și complicitate”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version