Poliția Locală Timișoara a reînceput activitățile de prevenire în unitățile de învățământ arondate în vederea creșterii gradului de siguranță al elevilor și al personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, pe lângă activitățile care se desfășoară pe perioada anului școlar de supraveghere a afluirii și defluirii elevilor de la cursuri. Astfel, în această săptămână, un polițist local și un reprezentant al Biroului Consultanță și Evidență Juridică au discutat cu elevii de la Liceul Nicolaus Lenau, clasele a V-a și a IV-a, pe teme de bullying și delicvență juvenilă, fiind prezentate, în primul rând, situații cu care aceștia se pot confrunta atât la școala, cât și în mediul familial.
Aceștia au explicat micuților ce înseamnă bullying, care sunt caracteristicile acestui fenomen, cine poate fi implicat, cum poate fi identificat agresorul, victima și martorii.
Elevii au fost instruiți cu privire la necesitatea comunicării cu părinții, cadrele didactice și cu autoritățile în momentul în care simt că sunt în pericol, pentru a se putea interveni la timp în orice situație neplăcută.
Elevii și cadrele didactice au apreciat ca foarte utile astfel de informări și și-au exprimat dorința de a-i primi în rândurile lor cât mai des pe polițiștii locali.
Astfel de lecții vor avea loc și în perioada următoare și ne dorim să extindem acest program și la nivelul asociațiilor de părinți. Poliția Locală are arondate un număr de șapte unități de învățământ care funcționează în zece locații din Timișoara.