O cantitate de 8.000 de tone de nămol provenit din canalizarea municipiului Arad şi tratat la staţia de epurare de lângă oraş a fost folosită, în 2021, pentru fertilizarea unor terenuri agricole, iar în contextul scumpirii îngrăşămintelor chimice cererea ar putea creşte în acest an.
„Fermierii interesaţi depun solicitări în acest sens în primele luni ale fiecărui an. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Arad, prin studiile pedologice şi agrochimice realizate la comanda Companiei de Apă, stabileşte un plan de fertilizare şi în ce măsură terenurile pentru care se solicită nămol se încadrează din punct de vedere agrochimic. Transportul nămolului de pe amplasamentul Staţiei de Epurare Arad începe după obţinerea permiselor de aplicare emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului. Conform acestora, nămolul stocat va putea fi valorificat în agricultură ca îngrăşământ în fiecare an, în perioada iulie-octombrie. În 2021, Compania de Apă Arad a colaborat cu patru fermieri şi au fost aplicate aproximativ 8.000 tone de nămol pe terenurile deţinute de aceştia”, a transmis instituţia.
În contextul în care îngrăşămintele chimice s-au scumpit în ultimele luni, pe fondul scumpirii energiei, în special a gazului, interesul pentru nămolul fertilizator ar putea creşte în acest an, însă la staţia de epurare se depozitează anual, în medie, 8.000 de tone.