stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Evanghelia zilei, 22 mai!

Publicat

în

Sfânta Mănăstire Dervent

 

vă oferăEVANGHELIA ZILEI: 2022-05-22DUMINICA

A CINCEA DUPĂ PAŞTI A SAMARINENCII

 

Evanghelia de la Ioan

(IV, 5-42)

n vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacob i l-a dat lui Iosif, fiul său; şi era acolo fântâna lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, S’a aşezat lângă fântână; era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: „Dă-Mi să beau!“ Că ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: „Cum!, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?…“ – Pentru că Iudeii nu au amestec cu Samarinenii –. Iisus i-a răspuns, zicând: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El, şi El ţi-ar fi dat apă vie“. Femeia I-a zis: „Doamne, nici găleată nu ai, iar fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie? Eşti tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână, şi el însuşi a băut din ea, ca şi fiii lui şi turmele lui?“ Iisus, răspunzând, i-a zis: „Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarăşi va înseta; dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veac, că apa pe care i-o voi da Eu se va face într’însul izvor de apă săltătoare spre viaţă veşnică“. Femeia I-a zis: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot“. Iisus i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici“. Femeia I-a răspuns, zicând: „N’am bărbat“. Iisus i-a zis: „Bine-ai zis că nu ai bărbat, că cinci bărbaţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Pe aceasta adevărat ai spus-o“. Femeia I-a zis: „Doamne, văd că Tu eşti profet. Părinţii noştri s’au închinat pe muntele acesta, dar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm“. Şi Iisus i-a zis: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ceea ce ştim, pentru că de la Iudei este mântuirea. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; că astfel sunt închinătorii pe care Tatăl îi caută. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie ca’n duh şi’n adevăr să I se închine“. I-a zis femeia: „Ştim că vine Mesia Care Se cheamă Hristos; când va veni El, pe toate ni le va spune“. Iisus i-a zis: „Eu sunt, Cel care-ţi grăieşte“. Şi atunci au venit ucenicii Săi. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Dar nimeni nu I-a zis: „Ce întrebi?“, sau: „Ce vorbeşti cu ea?“ Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s’a dus în cetate şi le-a zis oamenilor: „Veniţi să vedeţi un om care mi le-a spus pe toate câte le-am făcut! Nu cumva acesta este Hristosul?“ Şi au ieşit din cetate şi veneau spre El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: „Învăţătorule, mănâncă!“ Iar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi“. Ziceau deci ucenicii între ei: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?…“. Iisus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M’a trimis şi să-I împlinesc lucrarea. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel care seceră primeşte plată şi adună roadă spre viaţa veşnică, pentru ca împreună să se bucure, şi cel ce seamănă, şi cel ce seceră. Că întru aceasta se adevereşte cuvântul că altul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v’am trimis să seceraţi unde nu voi v’aţi ostenit; alţii s’au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor“. Şi mulţi Samarineni din cetatea aceea au crezut în El pe temeiul cuvântului femeii care mărturisea: „Mi le-a spus pe toate câte le-am făcut“. Deci, când au venit la El, Samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pe temeiul cuvântului Său, iar femeii îi ziceau: „Credem nu numai pe temeiul cuvântului tău; noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Cum au încheiat FCC Baschet UAV Arad și ACS Sepsi-SIC sezonul regulat?

Publicat

în

De către

Cum au încheiat FCC Baschet UAV Arad și ACS Sepsi-SIC sezonul regulat?

Victorii pentru FCC Baschet UAV Arad şi ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe în etapa finală a sezonului regulat


Rezultatele etapei finale

Sâmbătă, în etapa a 14-a a Ligii Naționale de baschet feminin, FCC Baschet UAV Arad și ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au terminat sezonul regulat cu victorii în deplasare.

FCC Baschet UAV Arad – CSM CSU Constanța

Vicecampioana, FCC Baschet UAV Arad, a reușit o victorie importantă în deplasare, învingând campioana CSM CSU Constanța cu 72-65. Pe sferturi, scorul a fost 22-14, 16-18, 14-20, 20-13.

Jucătoarele remarcate au fost:

  • Jack Danielle Animam – 17 puncte, 6 recuperări
  • Dragana Zivkovic – 12 puncte, 7 recuperări
  • Alina Podar – 14 puncte, 3 pase decisive

Pentru CSM CSU Constanța, Teja Gorsic a fost MVP, cu 18 puncte, 10 recuperări și 3 pase decisive, fiind însoțită de Shajuan Lyndra Weaver (18 puncte, 8 recuperări) și Caroline Shaughnessy Littlefield (14 puncte, 4 recuperări).

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe – CS Universitar Brașov

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, medaliată cu bronz în sezonul anterior, a obținut o victorie uluitoare în deplasare cu CS Universitar Brașov, cu un scor de 126-34. În confruntarea anterioară, Sepsi-SIC câștigase tot cu 137-33.

Jucătoarele de top din echipa covăsneană au fost:

  • Ciera Joycelyn Johnson – 24 puncte, 18 recuperări, 4 pase decisive
  • Beatrix Meresz – 26 puncte, 7 recuperări

Alte rezultate notabile

Într-un alt meci, CS Rapid București a învins CS Universitatea Cluj-Napoca cu 90-53.

Dueluri în play-off

Play-offul va aduce meciuri interesante, după cum urmează:

  • CS Municipal Târgoviște – CS Universitar Brașov
  • Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe – CS Agronomia
  • FCC Baschet UAV Arad – Universitatea Cluj-Napoca
  • CS Rapid București – CSM CSU Constanța

Clasamentul final al sezonului regulat

1. CS Municipal Târgoviște – 25 puncte

2. ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe – 25 puncte

3. FCC Baschet UAV Arad – 24 puncte

4. CS Rapid București – 22 puncte

5. CSM CSU Constanța – 22 puncte

6. CS Universitatea Cluj-Napoca – 19 puncte

7. CS Agronomia București – 17 puncte

8. CS Universitar Brașov – 14 puncte

Ce părere aveți despre performanțele echipelor în acest sezon? Credeți că FCC Baschet UAV Arad are șanse să câștige titlul în play-off? Lăsați-ne comentariile voastre mai jos și nu uitați să distribuiți articolul pe rețelele sociale!

#FCC #Baschet #UAV #Arad #şi #ACS #SepsiSIC #Sfântu #Gheorghe #încheiat #sezonul #regulat #victorii #în #deplasare
2025-02-23 06:45:00

Continuă să citești

Actualitate

De ce 65% din hotărârile Tribunalului Arad la muncă au fost contestate la Apel?

Publicat

în

De către

De ce 65% din hotărârile Tribunalului Arad la muncă au fost contestate la Apel?

Statistica Hotărârilor Judecătorești în 2024: Analiză Detaliată a Atacabilității și Desființărilor


Judecată

Analiza Statisticilor pentru Secția a III-a

În anul 2024, în cadrul Secției a III-a contencios administrativ fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, ponderea atacabilității a atins 64,58%. Aceasta reprezintă un raport între numărul total al hotărârilor atacate, care s-a ridicat la 1032, și cele 1598 hotărâri pronunțate.

Detalii despre Hotărârile Atacate

Din cele 1032 hotărâri atacate, un număr de 134 au fost desființate, dintre care 114 au fost modificate și 20 au fost casate cu rejudecare. Aceasta duce la un procent de desființare de 8,38%, în scădere față de 10,35% în 2023.

Calculul Indicele de Casare

Indicele de casare de 8,38% este calculat în funcție de numărul dosarelor prin care Curtea de Apel Timișoara a pronunțat soluții de admitere pentru recursuri și apeluri, raportat la hotărârile împotriva cărora a fost declarată calea de atac.

Comparații Anuale

Față de anul anterior, ponderea atacabilității a crescut de la 53,07% la 64,58%, în timp ce indicele de desființare a hotărârilor a scăzut față de 2023. De asemenea, în 2024, din totalul de 663 hotărâri pronunțate cu cale de atac la Curtea de Apel Timișoara, au fost atacate efectiv 177, rezultând o pondere a atacabilității de 26,69%. Aceasta marchează o ușoară scădere comparativ cu 27,31% în anul anterior.

Hotărârile Desființate

Numărul hotărârilor desființate este relativ mic, atingând 24 (15 modificate și 9 casate cu rejudecare), ceea ce determină un indice de desființare de 3,62%. Aceasta este o creștere față de 2023, când indicele a fost de 2,69%, dar o scădere comparativ cu 2022, când a fost de 4,46%.

Concluzie

Analiza statisticilor arată evoluția sistemului judiciar în ceea ce privește atacabilitatea hotărârilor și eficiența acestuia. Aceste date sunt esențiale pentru înțelegerea dinamicii procesului judiciar și a impactului deciziilor instanțelor.

Ce opinie aveți despre aceste statistici și impactul lor asupra sistemului judiciar? Credeți că este necesară o reformă în procesul judiciar? Vă invităm să împărtășiți gândurile voastre în comentarii și să distribuiți acest articol pe rețelele sociale!

#Aproape #din #hotărârile #Tribunalului #Arad #privind #litigiile #muncă #și #asigurările #sociale #fost #contestate #Curtea #Apel
2025-02-22 20:18:00

Continuă să citești

Actualitate

Ce declarații a făcut Mircea Rednic despre FCSB după scandalul „milogii”?

Publicat

în

De către

Ce declarații a făcut Mircea Rednic despre FCSB după scandalul "milogii"?

FCSB s-a Calificat în Optimile de Finală ale Europa League


FCSB a obținut calificarea în optimile de finală ale Europa League, reușind să elimine echipa grecească PAOK Salonic cu un scor total de 4-1. Următoarea provocare pentru campioana României va avea loc împotriva formației franceze Olympique Lyon, pe 6 și 13 martie.

Felicitarile Meritorii pentru FCSB

Rivalitatea dintre FCSB și Mircea Rednic, fost antrenor la UTA Arad, nu l-a împiedicat pe acesta din urmă să aprecieze evoluția echipei bucureștene. Rednic a subliniat importanța performanței jucătorilor și a staff-ului tehnic, afirmând:

  • “FCSB trebuie felicitati pentru cum au jucat împotriva unei echipe cu un buget considerabil.”
  • “PAOK a fost aproape inexistentă.”
  • “Meritul antrenorilor se face simțit în evoluția jucătorilor.”

Rednic a adăugat că, deși Gigi Becali preferă să aibă ultimul cuvânt, echipa merită toate laudele pentru parcursul din competiții europene.

Performanța lui David Miculescu în Europa League

Un alt moment important al returului cu PAOK a fost reprezentat de evoluția lui David Miculescu, care a reușit să marcheze un gol și să ofere o pasă decisivă.

  • “Arădenii ar trebui să fie mândri de Miculescu; el are calitate și poate juca pe mai multe posturi.”
  • “A avut o contribuție semnificativă în Europa League, deși în campionat nu a fost constant.”

Mircea Rednic a subliniat faptul că Miculescu a crescut considerabil, sprintând dincolo de criticile anterioare și demonstrând calitățile sale pe scena europeană.

Ce părere aveți despre șansele FCSB în confruntarea cu Olympique Lyon? Credeți că David Miculescu va continua să se evidențieze? Vă invităm să lăsați un comentariu și să distribuiți articolul pe rețelele sociale!

#spune #acum #Mircea #Rednic #despre #FCSB #lună #după #episodul #milogii #Arad
2025-02-22 21:25:00

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și