Poliţiştii timişeni au anunţat, luni seara, că autorul apelului fals de amplasare a unei bombe într-un mare complex comercial din centrul municipiului Timişoara este un minor de 15 ani, care şi în luna ianuarie a alertat fals poliţia că într-un liceu este o bombă.
“În urma verificărilor efectuate cu privire la alarma falsă cu bombă, poliţiştii l-au identificat şi depistat pe cel care a alertat autorităţile, fiind vorba despre acelaşi minor de 15 ani care a sesizat în luna ianuarie existenţa unei bombe la un liceu din Timişoara. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform legislaţiei în vigoare”, a precizat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.