Actualitate

Irina Baianț, femeia care a stat la masă cu Vladimir Putin

Publicat

în

Irina Baianț este una dintre cele mai apreciate soprane din România. Artista a cucerit marile scene ale lumii și se bucură de o carieră de succes în muzică. La vârsta de 32 de ani, frumoasa cântăreață are un număr impresionant de admiratori și face furori de fiecare dată când apare în public.

Puțini sunt cei care știu că celebra soprană a stat la masă cu Vladimir Putin în urmă cu câțiva ani și a cântat la ziua acestuia. Irina Baianț a mărturisit că întâlnirea cu președintele a fost una plină de emoții, dar și de reguli stricte.

,,Țin minte cu multă emoție premiera musicalului Fantoma de la Operă, din București și concertul de ziua președintelui Putin din 2015 de la Palatul Kremlin, unde am avut plăcerea de a cânta și de a sta la masă cu el și cu alte oficialități, mai apoi primind distincție de onoare din partea Cabinetului Președintelui și alte invitații pentru a susține concerte. (…)

Interdicții propriu-zise nu au fost, au fost recomandări pe care să nu le încalci, deci să le iei ca pe un fel de interdicții. De la felul în care trebuia să îți prinzi părul, să nu ai ace de păr, să nu ai fixativ la tine, să nu ai nimic contondent, inclusiv înainte de intrarea în scenă cei de la pază au trecut cu mâna prin părul meu să vadă că nu am ceva bombe ascunse prin păr. Tocurile pantofilor nu aveau voie să fie mai mari de cinci centimetri, să fie lat sau subțire, în niciun caz pătrat. Nu aveai voie în pantaloni, era obligatoriu să ai o fustă sau un deux pieces sau o rochie de concert.”, a precizat frumoasa soprană.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version