În Duminica a 5-a după Rusalii, Sfânta Biserică pomenește pe Sfinții Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic și ne amintește, prin glasul evangheliei, despre minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei. (Matei 8, 28-34; 9,1)
În această minune vedem puterea vindecătoare a Domnului nostru Iisus Hristos și dorința Sa de a elibera pe oameni de puterea duhurilor rele. Prin Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, Domnul își continuă lucrarea Sa de vindecare sufletească, de înlăturare a tuturor demonilor care ne ispitesc în fel și chip și adesea pun stăpânire pe ființa noastră.
Sf. Atanasie cel Mare ne spune: „Mare armă împotriva diavolilor viața dreaptă și credința în Dumnezeu. Căci duhurile rele se tem de post, de priveghere, de rugăciuni, de blândețe, de liniște, de neiubirea de arginți, de neiubirea de slavă deșartă, de smerita cugetare, de iubirea de săraci, de milostenii, de nemâniere şi în primul rând de dreapta credință în Hristos.” Celor care împlinesc acestea, Hristos Domnul le-a spus: “Iată v-am dat vouă putere să călcați peste șerpi și scorpii și peste toată puterea vrăjmașului”. (Luca 10, 19)
Doamne, izbăvește-ne de cel rău!