Insula Thassos, destinaţia preferată de turiştii români în Grecia se confruntă cu un val de cazuri de Covid. Autorităţile locale elene sunt în alertă și recomandă purtarea măștii în locurile aglomerate.
Unitățile de cazare din Thassos și Halkidiki au rate de ocupare peste așteptări, iar turiștii români se află în fruntea clasamentului.
În Thassos, cazurile de Covid au început să crească alarmant.
„Să fim atenți pentru că virusul este aici și pândește,” atenționează într-o postare pe facebook, directorul Centrului de Sănătate din Prinos.
Masca nu este obligatorie, dar Thomas Angelopoulos le recomandă turiștilor și localnicilor să o poarte în toate locurile aglomerate.