Actualitate

✝) Sfântul Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul 20 Iulie

Publicat

în

Sfântul Proroc Ilie – văzătorul de Dumnezeu, făcătorul de minuni și zelotul dumnezeieștii credințe – s-a născut din seminția preoțească a lui Aaron în pământul Arabiei, în cetatea Tesvi, pentru care pricină s-a și numit Tesviteanul. Când s-a născut pruncul Ilie, tatăl lui, Sovac, a văzut îngerii lui Dumnezeu cum șed în jurul copilului și îl înfășoară cu foc, și îl hrănesc cu pară de foc. Aceasta a preînchipuit caracterul de foc al Sfântului Ilie și puterea lui de Dumnezeu dăruită. El și-a petrecut anii tinereții în cugetări dumnezeiești și în rugăciune, retrăgându-se adesea în pustie și rugându-se singur în liniște și tăcere, înaintea Domnului. În acea vreme regatul lui Israel era împărțit în două părți disproporționate: regatul lui Iuda consta numai din două seminții, ale lui Iuda și Veniamin, cu capitala la Ierusalim; iar regatul lui Israel consta din celelalte zece seminții, având capitala la Samaria. Regatul lui Iuda era guvernat de descendenții marelui rege Solomon, fiul lui David, pe când regatul lui Israel a ajuns mai târziu să fie guvernat de o slugă a lui Solomon, pe nume Ieroboam. Cea mai mare luptă a vieții Sfântului Proroc Ilie a fost cu regele israelit Ahav, și cu a lui nelegiuită nevastă Isabela, căci din cauza ei Ahav se închina idolilor, întorcând astfel și poporul de la slujirea Adevăratului Dumnezeu Celui Unul, și făcându-l să se închine la lucruri, în afară de aceasta Izabela, care era siriană, l-a mai determinat pe bărbatul ei să ridice și un templu idolului lui Baal, căruia i-a dat o mulțime de preoți slujitori. Atunci a început să lucreze Sfântul Proroc Ilie mari minuni, întru vădirea adevărului, adică a marii puteri și stăpânii a lui Dumnezeu. El a închis cerurile, astfel încât nu a mai plouat timp de trei ani și jumătate; el a chemat foc din cer, care a ars jertfa adusă de Ilie lui Dumnezeu, jertfa pe care el turnase apă de trei ori, ca să facă vădită minunea, care foc peste jertfele aduse lui Baal de către popii idolești nu s-a coborât, chiar uscate fiind acelea; el a adus ploaie pe pământ, curmând seceta doar cu rugăciunea; el a înmulțit minunat făina și uleiul din urciorul văduvei din Sarepta Sidonului și i l-a înviat pe fiul ei; el i-a prorocit lui Ahav că sângele lui îl vor linge câinii, iar Izabelei că tot câinii o vor mînca, precum au și fost toate, întocmai; el a lucrat multe alte minuni, și a făcut și multe alte prorocii. El a grăit cu Dumnezeu, și a auzit glasul Lui în adierea de vânt lin din Muntele Horeb, care a fost după vijelia năprasnică și după cutremur, și după foc. Mai înainte de plecarea lui la Domnul, Sfântul Proroc Ilie a uns proroc în locul lui pe Elisei, cerându-i-se așa de către Domnul; atunci el a despărțit Iordanul cu cojocul lui. La urmă, el a fost răpit la ceruri într-un car de foc tras de cai de foc. El s-a arătat pe Muntele Thabor, împreună cu Moise, stând de o parte și de alta a Domnului Iisus Hristos, și grăind cu El, la Schimbarea la Față a Lui. Iar la sfârșitul lumii, Ilie va veni din nou, spre a pune capăt puterii lui Antihrist (Apocalipsa 11).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version