Primarul Timișoarei, Dominic Fritz intră în conflic cu un celebru clan din oraș.
El încearcă recuperarea unui imobil din centru orașului, unde până în anul 2000 a fost o grădiniță. Astăzi este un adevărat PALAT.
”Azi am dat în judecată un celebru clan din oraș și am cerut în instanță restituirea unui imobil istoric de pe bulevardul Mihai Viteazu, unde a funcționat ani de zile o grădiniță. În anii 2000, clădirea a ajuns prin falsuri în acte în mâna unor persoane private și apoi a urmat o cascadă de vânzări a vilei, trecând de la un proprietar la altul.
În urma unei cercetări penale s-a demonstrat că au intrat în posesia clădirii prin acte false și avem o sentință definitivă a Curții de Apel care confirmă hoția.
Această acțiune face parte din lupta noastră de recuperare a patrimoniului care a aparținut la un moment dat orașului și care prin mijloace dubioase și profund ilegale a ajuns în posesia unor clanuri.
Acum, nu mai închidem ochii. Ne luptăm să îndreptăm ce se mai poate îndrepta.
Știu că e o bătălie care va dura ani de zile, dar sunt încrezător că vom reuși să aducem înapoi în patrimoniul orașului clădiri și terenuri care sunt ale comunității”, A SCRIS PRIMARUL PE PAGINA SA DE FACEBOOK.