Actualitate

Preşedintele Klaus Iohannis PLEACĂ ÎN GRECIA

Publicat

în

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, vineri şi sâmbătă, o vizită de lucru în Republica Elenă, la Atena, ocazie cu care va avea întrevederi cu omologul grec, Katerina Sakellaropoulou, şi cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita la Atena are loc în contextul unui dialog susţinut la nivel înalt şi al unei coordonări strânse între România şi Grecia pe temele de actualitate.

„Întrevederile preşedintelui României cu preşedintele şi premierul eleni au ca obiectiv abordarea potenţialului de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două ţări, în domeniul economic şi investiţional, dar şi în alte sectoare precum cel cultural, educaţie, protecţie civilă şi turism. Un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură şi interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependenţa de gazul rusesc şi să sporească securitatea energetică a celor două ţări”, arată sursa citată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version