Timișoara, primul oraș LIBER! Să nu uităm EROII noștri.
Democrația în România a fost obținută cu mult sânge, de 33 de ani Timișoara este liberă.
Toți EROII noștri trebuie amintiți în fiecare an, generații actuale și care vor veni, au tot dreptul să afle ce am fost înainte de anii 90.
Politicienii actuali nu ne mulțumesc, ne acuzăm că s-a furat mult, poate așa o fi? Cert este că democrația în România a fost jucată cu un preț enorm, pierderea prietenilor, părinților, care nu se uită niciodată.
Astăzi sunt 33 de ani.
”Zilele astea onorăm jertfa din Decembrie ’89 și curajul celor care sunt în viață. Le mulțumim că au redefinit identitatea Timișoarei pentru totdeauna, ca oraș al libertății.
Dar parcă în acest an, simțim o nouă urgență a acestei comemorări. Avem un război crunt la granița cu România, în care oamenii se luptă pentru libertate și pentru a aparține lumii europene. Avem în Iran o mișcare de revoluție pornită de femei care refuză să mai poarte hijabul și care își taie părul în semn de protest față de un sistem brutal. Vedem și în China, pentru prima dată după protestele din ’89, cum mulți cetățeni protestează la adresa regimului autoritar, doar cu o foaie albă pe care nu scrie nimic, dar care a ajuns un simbol al protestului sinonim cu închisoarea.
Aceste lucruri ne spun că lupta din ’89 nu s-a terminat. Lupta a fost una universală: nu a fost fiecare pentru fiecare. A fost o luptă și pentru vecini și pentru celelalte orașe. O luptă pentru o idee umanistă generală și care trebuie să continue cu solidaritatea noastră față de toți cei care nu au aceleași drepturi și libertăți”, a scris Primarul Timisoarei, Dominic Fritz pe pagina sa de facebook. Cu siguranta, nu stie el multe despre zilele din 89, dar astea sunt vremurile. Il acceptam ca atare….