Actualitate

Soț și soție au fost omorâți în propria lor casă!

Publicat

în

Nicu si Alexandra, soț și soție, au fost uciși în propria casă, în localitatea Șimon, Bran. Macabra descoperire a fost făcută de cumnata celor doi.  Nicu, 38 de ani, era angajat la stația SMURD din Moieciu și ar fi trebuit să se prezinte la serviciu în această dimineață. Un coleg de-al său, în momentul în care a văzut că acesta nu mai ajunge, l-a sunat pe unul dintre frații victimei, Cristi, care a vorbit cu mama acestuia și cu cumnata, care era vecină de casă.

Mama bărbatului este dărâmată de durere. Își amintește plângând că, doar cu o zi în urmă, a fost la ei acasă și le-a făcut clătite.

Cumnata celor doi spune că, în momentul în care a ajuns la domiciliul acestora, a observat că în ușa de la intrare erau mai multe lovituri de topor. Pe cei doi i-a găsit la etaj, cu multiple traumatisme la cap.

Alexandra avea 32 de ani și lucra la Spitalul de Copii din Brașov.

Potrivit surselor media, familia l-ar suspecta chiar pe un vecin cu care cei doi ar fi avut un conflict mai vechi bazat chiar pe o bucată de teren. Din primele informații, vecinul le-ar fi chiar văr și ar avea probleme psihice.

sursa: bzi.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version