Cel puţin 16 persoane, printre care ministrul de interne ucrainean şi doi copii, au murit miercuri în urma prăbuşirii unui elicopter, miercuri, în apropiere de Kiev, a anunţat poliţia ucraineană, informează AFP şi Reuters.
”Pentru moment avem informaţii privind 16 morţi, printre care doi copii”, a indicat poliţia naţională ucraineană într-un comunicat.
Ministrul de interne ucrainean Denis Monastîrski (42 de ani), prim-adjunctul său Evgheni Ienin (42 de ani) şi un alt înalt demnitar care se aflau la bordul elicopterului şi-au pierdut de asemenea viaţa, a declarat şeful poliţiei ucrainene Ihor Klimenko.
Între altele, 22 de răniţi, printre care zece copii, au fost spitalizaţi, conform aceleiaşi surse.
Elicopterul s-a prăbuşit la Brovarî, un oraş cu circa 100.000 de locuitori aflat la est de Kiev.
”Erau copii şi angajaţi în grădiniţă la momentul producerii acestei tragedii. Toată lumea a fost evacuată. Există victime”, a scris guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, pe aplicaţia Telegram