Actualitate

Pasajul Michelangelo din Timișoara a devenit pasajul morții, azi noapte

Publicat

în

 

Pasajul Michelangelo din Timișoara a devenit azi noapte pasajul morții. Doi tineri de 19 ani au murit într-un cumplit accident.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârsta de 18 ani a condus un autoturism pe bulevardul Vasile Pârvan, dinspre strada Mihai Viteazu înspre strada  Pestaloții, iar la intrarea în pasajul subteran Michelangelo, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu peretele interior al pasajului subteran, fiind proiectat într-o autoutilitară, care circula din sensul opus de mers, condusă de un alt bărbat învârstă de 42 de ani.
În urma accidenului rutier a rezultat, din nefericire, decesul unei femei și al unui bărbat, ambii în vârstă de 19 ani pasageri în autoturism.
De asemenea, conducătorul auto și un alt pasager, un bărbat în vârstă de 20 de ani, au fost răniți.
Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul alcoolemiei în cazul conducătorului autoutilitarei a fost negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version