Din nefericire, una dintre persoanele rănite, o femeie de 52 de ani, a murit. Potrivit informațiilor, femeia este persoana care a suferit un stop cardiorespirator chiar în vagonul lovit.
„Urmare accidentului feroviar care s-a produs în această seară, în stația Galați, CFR Calatori anunță cu regret că doamna conductor a trenului R 7576, a decedat la spital. Inițial a fost stabilizată pe peron și în drum spre spital de către serviciul Ambulanță ajuns la fața locului, dar un nou stop cardio respirator survenit la spital, i-a fost fatal.
CFR Călători prezintă condoleanțe și va acorda întregul sprijin familiei îndoliate”, a transmis Ministerul Transporturilor, Sorin Grindeanu.