Actualitate

Accident grav în Cluj Napoca în care a fost implicat un BMW SERIA 3 ,nou al Poliției. VEZI FOTO!

Publicat

în

Luni dimineață., în jurul orei 7.00, pe strada Theodor Mihali din Cluj Napoca, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 4 autovehicule, dintre care o autospecială BMW de poliție din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, notează presa locală.
Din primele verificări efectuate s-a constatat că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa cu autoturismul înspre strada Aurel Vlaicu, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație, respectiv de pe banda 1 pe banda 2.
Autospeciala de poliție se afla în deplasare pe banda 2 de circulație, în același sens de mers, iar conducătorul auto ar fi încercat să evite coliziunea cu acesta, efectuând un viraj la stânga.
Astfel, în urma acestei manevre, autospeciala de poliție a intrat în coliziune cu autoturismul din sensul opus, ulterior aceasta fiind proiectată în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, iar ulterior într-un alt autoturism.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. În urma evenimentului, cei doi polițiști aflați în autospecială au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.
La acest accident au fost trimise 3 autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ. Echipajele operative au găsit trei autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe plafon, și ocupanții ieșiți din acestea.
Șase persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un bărbat a fost transportat la spital. La prima evaluare acesta prezentat afecțiuni ușoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version