Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au anunţat miercuri că greva din Educaţie va continua şi au decis să nu semneze niciun acord, fie el şi unul girat de Preşedintele României, în urma consultării organizaţiilor sindicale afiliate.
„Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică şi, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor. Menţionăm că solicitările noastre au rămas aceleaşi: majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare; emiterea unei ordonanţe de urgenţă, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic)”, se precizează într-un comunicat comun al celor două organizaţii sindicale, document semnat de Simion Hăncescu, preşedintele FSLI şi Marius Ovidiu Nistor, liderul FSE Spiru Haret.