David Popovici (18 ani) a câștigat proba de 200m liber la Sette Colli, Italia, reușind astfel „dubla”, după ce sâmbătă a luat aurul în proba de 100m liber. Sportivul român a oprit cronometrul la 1:45.49, record al competiției!
Popovici nu a avut rival în ultima rundă a finalei, seria A, pe care a câștigat-o cu un avans de peste o secundă față de următorul clasat, britanicul Thomas Dean, campionul olimpic din 2021 la această probă.
David Popovici se calificase în finală cu al patrulea timp, sub Filippo Megli (1:47.21), Stefano Di Cola (1:47.51) și și Thomas Dean (1:47.61). Sportivul român nu mai înotase într-o finală la 200m liber de anul trecut, de la Campionatele Europene de la Roma.
În seriile Cupei României de anul acesta a avut timpul 1:47.39, dar a decis împreună cu antrenorul să nu mai concureze și în finală.
David Popovici a câștigat sâmbătă și proba de 100m liber la Sette Colli. Sportivul nostru a parcurs cele două lungimi de bazin din finală în 48.10 secunde, nou record al competiție