Actualitate
𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟐. 𝐏𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐢, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐬̦𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐚𝐠𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐞.
____________
Research.com, unul dintre cele mai importante portaluri dedicate cercetătorilor/oamenilor de știință din universități, a dat publicității #clasamentul celor mai bune universități în 2022, în care sunt incluse în premieră și instituții de învățământ superior din România, principalul criteriu de departajare fiind suma valorilor indicelui H ale tuturor oamenilor de știință de frunte asociați cu o anumită universitate.
Potrivit acestuia, Universitatea Politehnica Timișoara se clasează pe locul 4 în România și 1900 în lume, iar domeniul Electronică și Inginerie Electrică se află pe locul 1 în țară și 291 în lume. Performanța este cu atât mai meritorie cu cât numărul total al cadrelor didactice din Universitatea Politehnica Timișoara este cu mult mai mic decât numărul cadrelor didactice din universitățile clasate în fața acesteia.
Research.com a realizat, de asemenea, și un #clasament al oamenilor de știință de top, cu cel mai mare H-index, Universitatea Politehnica Timișoara fiind prezentă cu patru profesori de o valoare deosebită: Radu-Emil Precup (H-index 58), Ion Boldea (H-index 50), Ștefan Preitl (H-index 38) și Liviu Marșavina (H-index 33).