Actualitate

Ligia Dugulescu, noul preşedinte al PMP Timiş

Publicat

în

 

Ligia Dugulescu, noul preşedinte al PMP Timiş

Începând de astăzi, organizația PMP Timiş are o nouă conducere. După multe încercări de destabilizare și o serie de atacuri concertate, la Timişoara, într-o sală arhiplină, cu peste 400 de membri PMP, Ligia Dugulescu a fost aleasă președintele filialei judeţene. „Noi nu vom mai fi spectatori la actul politic. Este momentul să acţionăm, nu doar să reacţionăm la ce vedem în jur, pentru că România trebuie să intre pe acel drum bun de care avem atâta nevoie”, a declarat Ligia Dugulescu, preşedinta PMP Timiş.

În noua echipă PMP se regăsesc și Claudiu Mihălceanu, primarul Comunei Giarmata, Gheorghe Pop, primarul Comunei Bucovăț și Viorel Nicu, primarul Comunei Săcălaz. „Suntem o echipă solidă, credibilă, onestă şi cu siguranţă vom face o figură frumoasă la alegeri. În perioada cât am fost preşedinte interimar, am învăţat ce înseamnă politica la nivel naţional, iar echipa nouă, din care voi face parte, va avea un cuvânt greu de spus în Timiş”, a declarat Claudiu Mihălceanu, primarul comunei Giarmata, vicepreşedinte PMP Timiş.

La conferinţa de alegeri a participat preşedintele PMP Eugen Tomac, secretarul general Ionuţ Simionca, președintele PMP Hunedoara Viorel Arion, președintele PMP Caraș-Severin Lucian Voina, președintele PMP Teleorman Constantin Stăvărache, președintele PMP Giurgiu Sile Cobzaru și secretarului general adjunct Răzvan Sebe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version