Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) se distinge în topul universităților din România, conform celui mai recent clasament publicat de Research.com. Clasarea se bazează pe suma valorilor indicelui D, atribuite cercetătorilor de top afiliați fiecărei instituții de învățământ superior.
Cu mândrie, UPT ocupă locul 2 la nivel național, din cele 11 universități evaluate, evidențiindu-se ca singura instituție din Timișoara cu cel mai mare număr de cercetători clasificați la nivel național.
În domeniul Electronică și Inginerie Electrică, UPT se impune cu autoritate, ocupând primele 3 locuri din cele 4 ierarhizate la nivel național. În același timp, în domeniul Inginerie și Tehnologie, oamenii de știință de la Politehnica timișoreană se situează în top, cu un profesor clasat pe locul 4 din totalul de 5.
Cei patru distinși cercetători care au contribuit la performanța remarcabilă a UPT în clasamentele internaționale sunt: Radu-Emil Precup, Ion Boldea, Ștefan Preitl și Liviu Marșavina.
Pentru informații suplimentare și detaliile complete ale clasamentelor, puteți accesa [link-ul](https://shorturl.at/hks69) furnizat de Research.com.