Acum 100 de ani, Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) punea bazele Campusului Universitar Timișoara. Astăzi, această instituție de prestigiu își propune să transforme campusul într-un spațiu verde, sustenabil și inteligent, aliniat cu cerințele noului secol. Diverse proiecte de modernizare sunt deja în curs sau urmează să fie demarate, toate vizând eficiența energetică și modernizarea patrimoniului UPT.
Pe 18 iulie 2024, la sediul Ministerului Educației din România, rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a semnat un contract de finanțare în valoare de 4 milioane de euro, alături de ministrul educației, Ligia Deca. Acest contract, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vizează modernizarea completă a căminelor studențești ale universității.
„Asigurarea celor mai bune condiții pentru studenții noștri s-a situat mereu în prim-planul preocupărilor noastre. Nu pot decât să mă bucur și să mulțumesc Ministerului Educației pentru sprijinul oferit în implementarea acestui proiect. Contractul pe care tocmai l-am semnat este încă o investiție foarte importantă și necesară pentru UPT în vederea atingerii obiectivelor de sustenabilitate pe care ni le-am propus în Planul strategic al universității. Dacă și până acum s-au realizat unele lucrări, acum vorbim despre un proiect amplu de modernizare a tuturor căminelor proprii”, a declarat rectorul Florin Drăgan.
Acest proiect de modernizare a căminelor studențești se alătură altor inițiative importante, finanțate atât din fonduri publice, cât și din fondurile proprii ale UPT, toate având scopul de a aduce Campusul Politehnicii la standardele secolului XXI. Astfel, Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă angajamentul față de crearea unui mediu de învățare modern și sustenabil, dedicat excelenței academice și bunăstării studenților săi.