Ghinion pentru o tânără, duminică dimineața, la Orțișoara. Mașina în care se afla a fost implicată într-un accident și a fost rănită.
Potrivit polițiștilor, un bărbat în vârstă de 25 de ani, care a condus un autoturism pe o stradă lăturalnică din Orțișoara spre DN 69, la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers. Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani.
În urma impactului, o femeie de 33 de ani, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 23 de ani, a fost rănită și transportată la spital”, au transmis, duminică, reprezentanții IPJ Timiș.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.