Sorin Grindeanu deschide lista PSD Timiș la Camera Deputaților, iar Eugen Dogariu la Senat.Pe locul doi la Cameră este Sebastian Răducanu, senator în mandatul 2020-2024, pe trei – Adrian Cionca, prim-vicepreședinte PSD Timiș, iar pe locul 4 se regăsește Marius Stoian, primarul comunei Birda.La Senat, pe locul doi e Titu Bojin, fost președinte al CJT. Titu Bojin a plecat din PSD în 2016. A trecut la UNPR, apoi ALDE. În 2022, Bojin s-a înscris în partidul Mariei Grapini și a fost numit direct președinte PUSL Timiș.„Să fim pe locul întâi e ținta noastră; ăsta e un lucru absolut posibil pentru că avem cea mai bună listă. Avem pe listă oameni care au și experiență, dar sunt și oameni noi”, a declarat deputatul Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD. Grindeanu a subliniat că echipa PSD are ca obiectiv realizarea proiectelor propuse pentru următorii patru ani. Alfred Simonis a subliniat importanța faptului că pe lista filialei pentru parlamentare se regăsesc oameni din Timiș. „Avem garanția că vom implementa proiectele care sunt în diferite faze în acest moment, dar și altele noi. Cred că suntem singurul partid care propune candidați locali, oameni politici din Timiș, pentru alegerile parlamentare din Timiș. Toate celelalte partide au candidați parașutați, pașaportați de la București”, a spus liderul PSD Timiș. „Mizăm pe cât mai multe mandate. Eu sper că mandatele care vin din Timiș să fie cât mai multe, pentru că echipa e una bună și merită să intre cât mai mulți.