Actualitate
La Arad ard masinile in serie!
Incediu intr-o parcare din Arad, marti dimineata. 4 masini s-au facut scrum, iar alte 4 aflate in vecinatate au fost afectate de flacari.
Pompierii au fost chemati in ajutor in jurul orei 4.00, cand flacarile au ajuns si la fatada a doua balcoane ale blocului din dreptul parcarii de pe strada Beius din Arad.
Focul a fost stins, insa pagubele sunt insemnate. Pompierii au stabilit ca incendiul a pornit de la un scurtcircuit la instalatia electrica a unuia dintre autoturisme, insa cercetarile in acest caz vor fi extinse.
„În această dimineață, în jurul orei 04:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la mai multe autoturisme aflate într-o parcare din municipiul Arad, pe strada Beiuș.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la patru autoturisme, flăcările propagându-se la fațada de amporă a două balcoane ale unui bloc aflat în proximitate.
Incendiul a fost stins prompt, în limitele găsite, fără a se înregistra victime. Cele patru autoturisme au fost afectate în totalitate, iar alte patru aflate în parcarea respectivă au fost degradate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, iar cazul a rămas în atenția organelor abilitate pentru cercetări ulterioare„, transmit reprezentantii ISU Arad.