Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost distinsă cu „Premiul special pentru susținerea inovației și tehnologiei prin educație” în cadrul Galei Ziarului Financiar, ediția aniversară de 26 de ani. Evenimentul, care reunește cele mai valoroase companii din România, a subliniat încă o dată importanța UPT în formarea specialiștilor de top pentru economia națională.
Această recunoaștere coincide cu un moment istoric pentru UPT: 100 de ani de la primul absolvent de studii superioare în inginerie din vestul țării, reafirmând rolul crucial al universității în promovarea excelenței academice și a inovației.
Premiul a fost înmânat rectorului Universității Politehnica Timișoara, domnul Florin Drăgan, care a declarat:
„Acest premiu important oferit de ZF onorează comunitatea academică a UPT într-un moment important, cel al celebrării a 100 de ani de la primul absolvent de studii superioare, inginer, din Vestul României. Prezența alături de cele mai importante 10 companii românești din 2024, multe dintre acestea parteneri ai universității noastre, e un semn că eforturile comunității noastre, fie că e vorba de studenți, cadre didactice, personal administrativ, Alumni sau a celor conectați la UPT, de a schimba universitatea au dat roade. Promitem să continuăm proiectele începute în ultimii ani și să venim cu alte provocări la nivel regional sau național.”
Un parteneriat solid între educație și economie
Această distincție evidențiază angajamentul UPT de a promova excelența academică și de a dezvolta parteneriate durabile cu mediul de afaceri. Prin formarea de specialiști în domenii cheie și prin susținerea inovației, universitatea contribuie semnificativ la dezvoltarea regională și națională.
La aniversarea unui secol de impact în educație și inginerie, UPT demonstrează că tradiția și inovația pot merge mână în mână, transformând provocările în oportunități pentru viitor.