„Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş monitorizează cu maximă atenţie şi îngrijorare evoluţia situaţiei generate de incidentul extrem de grav produs astăzi, în timpul unei excursii organizate de Şcoala Gimnazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, la Aquaparkul Nymphaea din Oradea. Precizăm că excursie a fost organizată în afara programului şcolar, având ca scop oferirea unui moment recreativ pentru elevi. Pe parcursul activităţii, copiii au fost în permanenţă sub supravegherea atentă a cadrelor didactice, care s-au asigurat că aceştia folosesc exclusiv bazinele destinate minorilor, fiind prezenţi alături de elevi în aceste zone.
Cu toate măsurile luate, în mod profund regretabil, unul dintre elevi, în vârstă de 10 ani, a suferit un stop cardio-respirator în circumstanţe care urmează să fie clarificate. Incidentul, deosebit de nefericit, s-a produs într-un bazin destinat copiilor, în spatele unui tobogan care nu era vizibil din toate zonele de observaţie ale bazinului”, a transmis, vineri, Aura Danielescu, inspector-şef al ISJ Timiş.Părinţii copilului au fost informaţi şi se află în drum spre unitatea medicală.foto youtube