Sergiu Bîlcea, de la PNL, şi Tamas Pero, de la UDMR, au devenit vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Arad. Şedinţa în care au fost aleşi cei doi vicelideri ai instituţiei judeţene a fost deschisă de către preşedintele Iustin Cionca. „Vreau să mulţumesc liderilor de grup şi consilierilor judeţeni pentru dialogul constructiv pe care l-am avut în această perioadă, pentru desemnarea vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Arad. În calitate de președinte al CJA, am susținut candidatura domnului Sergiu Bîlcea pentru funcția de vicepreședinte din partea PNL și a domnului Tamas Pero Tamas din partea UDMR. Am colaborat cu Sergiu Bîlcea patru ani, la Consiliul Județean. Împreună am pornit programul de modernizare a drumurilor județene și am pus bazele unora dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din județ. Cu această experiență, Sergiu a plecat la București, deputat, și revine acum în administrația locală, unde va putea pune în valoare experiența acumulată în acești ani. Tamas Pero este un consilier județean cu experiență, care a fost partener al administrației județene în ultimii ani. Prin nominalizarea sa, îmi doresc, sigur, și stabilitate în Consiliul Județean, dar și ca minoritățile etnice din județ să aibă un reprezentant la vârful administrației”, a declarat Iustin Cionca.