Actualitate

Mitropolitul Ioan al Banatului: Azi, omul vede chiar și inima atomului, dar nu toți Îl văd pe Dumnezeu

Publicat

în

De peste două milenii, Biserica se adresează tuturor oamenilor, invitându-i să-și umple inimile de dragostea lui Hristos. Cei care urmează pașii păstorilor nu vor găsi însă aur și bogății lumești, ci Îl vor afla pe Însuși Fiul lui Dumnezeu. De aceea, îndemnul Mitropolitului Ioan este să-L căutăm pe Dumnezeu în lumea celor smeriți, credincioși și suferinzi.

„Să mergem după înger și după păstori, dar să nu vă îndoiți în credință văzând că nu ne conduc la un palat împărătesc, ci la Peștera de la marginea cetății lui David: Betleem. Aici Îl vom găsi pe Împăratul Hristos așezat pe cel mai modest tron: o iesle”, transmite Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.

Cu ochii inimii

Mitropolitul Banatului ne spune că Hristos nu poate fi văzut decât cu ochii inimii. Irod era foarte aproape de Hristos, la templu, dar nu L-a descoperit. De atunci și până azi, multe s-au schimbat, dar descoperirea lui Hristos a rămas aceeași.

„Hristos era foarte aproape de Irod, dar el nu L-a aflat. Hristos nu i S-a descoperit lui Irod, deși era lângă el. Venea mereu la templu și nu L-a văzut. Nu cu ochii Îl vedem pe Dumnezeu, ci cu inima.”

Timpul, o amintire în veșnicie

„Timpul, în fața veșniciei se stinge, se frânge. Veșnicia este casa lui Dumnezeu și în ea efemerul, relativitatea, nu pot intra”, a scris Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.

Potrivit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, timpul raportat la veșnicie va fi doar o amintire, căci omul se desparte de timp pentru a afla veșnicia lui Dumnezeu. O fecioară smerită Îl aduce pe Hristos în timp, pentru ca El să-l aducă pe om la veșnicie.

Să ne plecăm genunchii

În încheiere, îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan este să ne plecăm cu smerenie genunchii înaintea tronului lui Dumnezeu, înaintea ieslei Celui Care nu S-a întrupat pentru îngeri, ci pentru oameni.

„Fraților, să ne plecăm genunchii în fața ieslei din care Hristos Domnul împărățește lumea”.

„Nu pentru îngeri S-a întrupat Hristos, ci pentru om, pentru a-L ridica din robia morții. Hristos vine în această lume ca Prunc, adică a venit și pentru prunci și pentru părinții lor, pentru tot omul din lume”, a transmis în cuvântul de învățătură Mitropolitul Ioan al Banatului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version