Învățământ
Arhivele Nationale ale Romaniei și Universitatea Politehnica Timisoara au organizat vineri, 7 februarie 2025, o întâlnire în vederea prezentării metodologiei din proiectul „Arhivare din proiectare – un mod de a rezista provocărilor administrării arhivistice a documentelor electronice”
Arhivele Nationale ale Romaniei și Universitatea Politehnica Timisoara au organizat vineri, 7 februarie 2025, o întâlnire în vederea prezentării metodologiei din proiectul „Arhivare din proiectare – un mod de a rezista provocărilor administrării arhivistice a documentelor electronice”, de identificare a cerințelor pentru managementul arhivistic al documentelor electronice pentru organizațiile din sectorul public și nu numai, facilitând astfel îmbunătățirea capacităților acestora de administrare a informației digitale.
Metodologia reprezintă unul dintre obiectivele proiectului „Archiving by design – a way to defy electronic records management challenges” – proiect finanțat din Fondul pentru Relații Bilaterale 2014-2021 pentru implementarea Mecanismului Financiar SEE și Norvegian 2014-2021, implementat de Arhivele Naționale ale Norvegiei, în calitate de Inițiator, în parteneriat cu Arhivele Nationale ale Romaniei, în calitate de Partener, respectiv Universitatea Politehnica Timisoara, în calitate de colaborator.