Actualitate

Fostul primar de Săcălaz, Nicu Viorel, va bătători drumul către procurori!

Publicat

în

Primarul ce „fură curent”, pe numele său Nicu Viorel, a lăsat comuna Săcălaz într-o situație financiară de nedescris. Datorii de milioane de euro către instituții, ex. Poșta Română, dar și către foarte multe firme ce au prestat servicii și lucrări de-a lungul anilor în comuna Săcălaz. Un gargaragiu de clasă, Nicu Viorel urmează să ajungă să dea cu subsemnatul în fața procurorilor. Omul nostru a avut patru ani de primărie cum niciun om normal la cap nu o să poată înțelege. Să vă explicăm ar fi necesar zeci de pagini.

Relația cu consiliul local desființat și iar format… credem că dracu’ să-l fi pus și tot nu-i reușea dracului asemenea lucrare. După ce s-au scos tone de gunoi din curtea Primăriei, depozitate acolo pentru că Nicu Viorel nu plătea la Retim, a început să se facă lumină și în punga Săcălazului. Ce s-a găsit acolo va face curat Parchetul Timișoara, sesizat de Curtea de Conturi.

Cel ce „fură curent” nu a plătit aproape două milioane de lei la CAS și CASS și a angajat cheltuieli peste limita bugetară. La ușa primăriei s-au înființat executorii judecătorești trimiși de diferite firme ce au câștigat în instanță obligații de plată. Sumele sunt amețitoare și credem că procurorii ar trebui să verifice și condițiile de încheiere a contractelor, unde sunt trecute niște plăți penalizatoare dubioase în caz de întârziere a achitării de către primărie – de 1,5% pe zi întârziere.

Au rezultat milioane de lei obligații de plată ale primăriei. Schema asta cu penalități enorme este folosită de primari la înțelegere cu firmele contractoare. După acest model s-au încheiat contracte și la Orțișoara de către Aleodor Sobolu, și dubios, tot cu firma IDEAS ANASTASYA SRL, firmă ce execută Săcălazul cu milioane de lei.

Cine va intra la „bulă” în afacerea clauzelor de neplată? Foștii primari sigur, dar și patronii de firme ce storc bugetele pe baza unor contracte ce-i avantajează. Or fi cu înțelegeri „cu paraîndărăt”?

DNA, DNA, să vină să vă ia!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version