Primarul „umflat” de interese care nu prea reușește să-și justifice averea ținută ascunsă în declarația de avere
Într-o perioadă în care transparența și responsabilitatea ar trebui să fie atribute definitorii pentru orice ales local, primarul comunei Dudeștii Noi, Ion Goșa, pare să meargă în direcția opusă.
Cu un fizic impunător – greu de invidiat, ce-i drept – și o atitudine pe măsură, Goșa și-a câștigat reputația nu doar prin tăceri suspecte în ceea ce privește averea personală, ci și printr-un stil de conducere autoritar, criticat tot mai des chiar în cadrul Consiliului Local.
Cunoscut pentru modul în care „taie microfonul” consilierilor locali care îndrăznesc să aibă opinii diferite sau întrebări incomode, Goșa pare să fi transformat ședințele de consiliu într-un monolog în care doar el are dreptul la replică. În 2025, asemenea comportamente aduc aminte mai degrabă de vremuri pe care majoritatea le consideră apuse, decât de o administrație modernă, deschisă dialogului și soluțiilor colective.
Mai grav decât atitudinea dictatorială din primărie este însă lipsa de transparență legată de averea personală. De ani de zile, declarațiile de avere ale primarului lipsesc sau sunt extrem de vagi, în ciuda obligației legale de a le depune anual. Recent, Goșa aproape că a deschis șampania când a auzit – total greșit – că s-ar putea renunța la această obligație. A interpretat eronat o propunere legislativă, visând probabil la zilele în care nu va mai fi nevoit să explice de unde provine averea pe care o evită cu insistență să o declare public.
Între timp, comuna Dudeștii Noi bate pasul pe loc. Realizările sunt puține, iar nemulțumirile cresc. „Mai fă, băh, și tu ceva pentru comuna aia”, s-ar auzi dintr-o altă zonă a administrației județene.
Poate a învățat de la Alin Nica, un alt dormitor al administrației locale.
În concluzie, cetățenii din Dudeștii Noi merită mai mult decât un primar care evită transparența și cultivă frica în locul dialogului. Iar într-un an ca 2025, nu mai e loc pentru administrații personale conduse după bunul plac al unui singur om, indiferent cât de „umflat” ar fi acesta – la propriu sau la figurat.
