26 octombrie 2025 – Duminica a 23-a după Rusalii. Glasul 3.

✝ Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
✝ Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor

APOSTOLUL

Prochimen, glasul al 7-lea (Psalm 63: 11, 1)

Veseli-se-va cel drept de Domnul și va nădăjdui în El și se vor lăuda toți cei drepți la inimă.

Stih: Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ție.

1. Apostolul de rând de astăzi – al Duminicii a 23-a după Pogorârea Sfântului Duh

DIN EPISTOLA CĂTRE EFESENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(2: 4-10)

„Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și împreună cu Hristos Iisus, ne-a înviat și împreună ne-a așezat întru ceruri, ca să arate în veacurile viitoare covârșitoarea bogăție a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. Deci, în har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.”

2. Apostolul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

DIN EPISTOLA A DOUA CĂTRE TIMOTEI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(2: 1-10)

„Fiule Timotei, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care l-a adus la oaste. Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după legile jocului. Cuvine-se ca plugarul ce se osteneşte să mănânce el mai întâi din roade. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, pentru că Domnul îţi va da pricepere în toate. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până şi lanţuri ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă. De aceea, toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică.”

3. Apostolul Marelui Cutremur

DIN EPISTOLA CĂTRE EVREI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(12: 11-13; 25-27)

„Fraţilor, orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii. Pentru aceea, «îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre», aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece.
Luaţi seama să nu vă lepădaţi de Cel care vorbeşte. Căci dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi, îndepărtându-ne de Cel ce ne grăieşte din ceruri – al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind a făgăduit: «Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul». Iar prin aceea că zice: «încă o dată», arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite.”

Aliluia, glasul al 4-lea (Psalm 91: 12, 13)

Stih 1: Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.
Stih 2: Răsădiți fiind în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru vor înflori.

Sursa textelor Apostolului – Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și volumul „Apostol” – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2014; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2025.

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE

1. Sfânta Evanghelie de rând pentru astăzi – a Duminicii a 23-a după Pogorârea Sfântului Duh

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ LUCA, CITIRE:
(8: 26-39) – Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor

„În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileii. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.”

2. Sfânta Evanghelie a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ IOAN, CITIRE:
(15: 17-27; 16: 1-2) – Iisus le vorbește ucenicilor

„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum nu au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu. Dacă nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au văzut și M-au urât, și pe Mine, și pe Tatăl Meu. Dar aceasta s-a făcut ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă smintiți. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu.”

3. Sfânta Evanghelie a Marelui Cutremur

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MATEI, CITIRE:
(8: 23-27) – Potolirea furtunii

„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, Ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind Ucenicii la El, L-au deșteptat, zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim! Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El?”

Diavolul nu își face niciodată prieteni, ci numai sclavi

În pericopa de astăzi, pe de o parte, Îl vedem pe Hristos ca un Eliberator și Tămăduitor, iar, pe de altă parte, vedem mulțimea con­cetățenilor demonizatului, pe ghergheseni, „înfricoșați” de ceea ce văzuseră: vindecarea și eliberarea demonizatului. Mai mult decât alte vindecări, mai ales cele care îndreptau infirmități trupești, vindecarea demonizaților este mai mult decât o tămăduire: este prin excelență eliberare din robia duhurilor celor rele, care deveniseră stăpânii celor pe care-i chinuiau. Așa a fost și în cazul fiicei cananeencei, în cazul fiului lunatic, al Mariei Magdalena, cea care va deveni mai târziu mironosiță.

Vedem, așadar, puterea nemăsurată a lui Dumnezeu care, printr-un singur cuvânt, alungă demonii și descoperă neputința lor deplină în fața Mântuitorului. Totodată, mai vedem cât de distrugători pot fi demonii nu doar față de oameni, ci chiar și față de animale, iar în ultimul rând ne este prezentată, ca un avertisment, reacția necredincioșilor gadareni la această minune uluitoare – Dumnezeu ne lasă libertatea de a alege să-L urmăm sau, în mod tragic, să Îi cerem să plece.

Domnul Hristos împreună cu apostolii ajung în ținutul Gadarenilor, după un episod dramatic în care o furtună teribilă i-a îngrozit pe ucenici, în ciuda pre­zenței lui Iisus în fragila ambar­cațiune de pe Marea Tiberiadei (Sfânta Evanghelie după Luca 8, 24). Mântuitorul îi mustră pentru necredință, ară­tându-le că, atunci când El le este alături, nu au de ce să se teamă. După furtuna de pe mare, ucenicii se confruntă cu altă cumplită furtună, de această dată de natură duhovnicească, fiind întâmpinați de „un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte” (Sfânta Evanghelie după Luca 8, 27).

Omul este creat pentru Dumnezeu pentru a fi liber

Omul este creat pentru Dumnezeu pentru a fi liber și pentru a răspunde chemării Sale, iubirii Sale. Atunci când omul nu răspunde acestei chemări, pe de o parte, ratează întâlnirea cu Dumnezeu, iar, pe de altă parte, intră în cumplita robie față de tatăl minciunii și ucigașul de oameni. A treia cale pentru om nu există! Fie în comuniune cu Dumnezeu, fie în robie cu diavolul. În cazul demonizaților, vedem această robie în aspectele sale cele mai brutale, cele mai fățișe.

În cazul acestui om, părtășia cu puterile întunericului a dus la o triplă alienare: de societatea în care trăia – avându-și de acum locuința în morminte; de familie, trăind într-o solitudine sfâșie­toare, neavând o „casă”; și de sine însuși, ajungând la o pierdere ireversibilă a identității și o degradare cumplită a chipului lui Dumnezeu în om, renunțând și la cele mai elementare semne ale uma­nității, hainele.

Demonizatul era într-o condiție extremă, iar aceasta deoarece se afla sub robia nu doar a unui duh diavolesc sau a doi, trei, ci, așa cum vom afla în continuare, a unor legiuni întregi de duhuri rele. Cu toate că se afla sub stăpânirea completă a acelor legiuni, iată că acest suflet chinuit nu era ucis, așa cum ar fi putut cu ușurință să facă legiunile de diavoli, ci se afla ținut în această agonie zbuciumată. De ce? Ca să insufle groază omului și sentimentul de putere căreia nu i te poți opune.

Aceasta este „închinarea” pe care o cere diavolul de la om: spaimă și groază paralizantă, sentimentul neputinței. „Orice rezis­tență este inutilă” – ar putea fi ­rezumat mesajul transmis de legiunile de duhuri rele care ocupă și astăzi văzduhurile. „Nu are nici un sens să ni te opui” – ne transmit neîncetat prin purtătorii lor de mesaj aceste legiuni în toată vremea.

Atunci când demonizatul l-a văzut pe Mântuitorul, a strigat cu obrăznicie, dar și frică: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui”. Este uimitor să vedem cum demonii, plini de nebunie și obrăznicie, își recunosc destinul inevitabil (Sfânta Evanghelie după Matei 25, 41), știind că vor fi aruncați în gheenă, dar totuși nu se schimbă. La fel, unii oameni, cuprinși de duhul potrivnic, știu cine este Hristos și cunosc poruncile Lui, dar refuză să se schimbe, iar frica lor nu este acea teamă de Dumnezeu care aduce înțelepciune (Pilde 1, 7), ci groaza unui suflet împietrit în necredință care se împotrivește îndreptării.

Rolul celui rău este de a dezintegra sufletul

Mai departe, atunci când Domnul l-a întrebat pe demonizatul din Gadara: „Care este numele tău?”, iar răspunsul primit este „Legiune”, vedem mai întâi cum demonii dezvăluie pierderea identității acestui om, deoarece în Sfânta Scriptură a fi numit (a primi un nume) înseamnă a avea o identitate personală și unică, creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Rolul celui rău este tocmai acela de a distruge această unicitate, de a dezintegra sufletul și de a-l împinge într-o existență fără „cămin” – în deșertul demonilor, departe de stabilitatea și relațiile pe care le avem ca ființe umane și cu Cel de Sus. Această stare de dezintegrare profundă este semnul clar că nici o persoană nu poate rămâne întreagă și echilibrată dacă îngăduie, sub orice chip, părtășia cu întunericul. Orice „alianță” cu răul, fie ea voluntară sau involuntară, conduce la divizare interioară și exterioară, fragmentare deplină și în cele din urmă la o derivă inevitabilă înspre abisul răutății. Fiindcă diavolul nu are prieteni, ci doar sclavi și cel care consideră că poate să fie în sfera de influență a celui rău (prin magie, vrăjitorie, adicții de tot felul, cârdășie cu lumea interlopă, exploatare a semenului și multe altele) și să rămână întreg se înșală amarnic!

Apoi mai vedem cât de importantă este Taina Spovedaniei, Taina Mărturisirii, Taina Pocăinţei. Odată verbalizat cu pocăință, răul își pierde puterea. Leacul pentru această otravă a sufletului, acest monstru cu multe capete care ne amenință sufletele, îl reprezintă pocăința sinceră și profundă, rugăciune neîncetată și post, primirea Sfintelor Taine. Doar așa putem scăpa de înșelăciunile antihristice ale demonilor necurați. Așa cum spune Mântuitorul, „acest fel de demoni nu iese decât prin rugăciune și post” (Sfânta Evanghelie după Matei 17, 21). De aceea, Sfânta Biserică a rânduit posturile de peste an, întărite cu rugăciuni stăruitoare şi neîncetate, ca arme duhovnicești împotriva puterilor răului și unelte de luminare şi sfinţire a sufletului în lupta pentru mântuire.

Fără îngăduința lui Dumnezeu, îngerii căzuți nu au nici o putere

Domnul Hristos, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, a permis ca demonii să intre în porci pentru a ne arăta că fără îngăduința lui Dumnezeu îngerii căzuți nu au nici o putere asupra creației sau a omului. În al doilea rând, demonii, paradoxal, admit existența vieții de după moarte, un adevăr pe care mulți dintre noi îl negăm sau îl punem la îndoială, întrebând: „Cine s-a întors de acolo să ne spună?”. Iată că diavolul, martor al adevărurilor veșnice, chiar dacă împotriva interesului său, recunoaște realități pe care noi, creștinii, le ignorăm adesea. El admite existența iadului, recunoscând adâncurile ca loc al chinului veșnic. Apoi, în al treilea rând, îngăduind demonilor să intre în turma de porci, Mântuitorul îl arată pe satana ca fiind „tatăl minciunii” (Sfânta Evanghelie după Ioan 8, 44). Părintele Nicolae Steinhardt merge mai departe și afirmă că cel rău este și tatăl iluziilor – „pentru că are putere numai asupra imaginii deviate, numai asupra erorii, numai asupra esenţei corupte; prinţul spaimelor. Pentru că înfiorător este să vezi că de fapt te afli închis – angajat (angajat înseamnă şi năimit, tocmit ca slujitor) – într-o uriaşă construcţie şubredă, greşită, care nu poate să nu se prăbuşească, asemenea unui castel din cărţi de joc” (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 97-98).

De fiecare dată când păcătuim și urmăm dorințele noastre în locul poruncilor lui Dumnezeu, ne înstrăinăm de adevăr. Hristos nu doar că l-a vindecat pe omul demonizat, dar a adus judecată asupra celor care creșteau porci, încălcând legea iudaică, arătându-le greșeala. În loc să vadă în această faptă un prilej de îndreptare și eliberare, oamenii au reacționat cu teamă și respingere, concentrându-se doar pe pierderea lor materială.

Omul păcătos fuge asemenea lui Adam

De multe ori, păcatul creează în sufletul omului o stare asemănătoare cu cea a crescătorilor de porci din ținutul Gadarenilor. Omul păcătos, în loc să alerge la Hristos cu credință și nădejde de mântuire, fuge și se ascunde, asemenea lui Adam în grădina Edenului, după cădere. El încearcă să se ascundă nu doar de Dumnezeu, dar și de sine însuși și de ceilalți, refuzând confruntarea cu propriile păcate. Astfel, el trăiește o dramă interioară, o suferință tăcută, alegând să rămână în ­mizeria păcatului, în loc să găsească eliberare și pace în brațele lui Hristos. Aceasta este capcana păcatului: în loc să ne împingă spre pocăință, adesea ne aruncă în izolare și disperare.

În contrast cu cei care au fugit când au văzut puterea lui Dumnezeu, ne putem aminti de o altă întâmplare, când cineva și-a văzut păcatul, dar nu a fugit, ci a mărturisit cu curaj. Sfânta Fotinia, femeia samarineancă de la fântâna din Sihar, după ce Domnul i-a arătat că îi cunoaște toate păcatele, nu s-a ascuns, ci a fugit în cetate și a proclamat: „Veniți, vedeți un om care mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut: nu este acesta Hristosul?” (Sfânta Evanghelie după Ioan 4, 29). Ea a reacționat cu dragoste și credință, devenind întocmai cu apostolii.

Dar crescătorii de porci, văzându-și profitul pierdut, au fugit nu din dorința de schimbare sau propovăduire, ci pentru a-și apăra interesele materiale, raportând superiorilor lor pierderea lor ilicită. Ei au văzut puterea lui Dumnezeu, dar s-au temut, pentru că nu voiau să își schimbe modul de viață. Hristos cere de la fiecare dintre noi o transformare profundă, o schimbare esențială, iar cu­noașterea Sa necesită o reacție – să acționăm în conformitate cu Lumina pe care o primim prin credință și prin Botez!

Care este efectul vindecării demonizatului? Care este efectul atingerii harului lui Dumnezeu de un suflet chinuit? „Au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus.”

Viaţa creştină începe prin recunoaşterea smerită a harului primit

Vedem în Evanghelie cum omul eliberat de legiunea de demoni stă acum la picioarele lui Hristos, îmbrăcat și cu mintea limpede, recunoscând cu adâncă mulțumire minunile pe care Dumnezeu le-a săvârșit pentru el. Așa începe viața creștină: printr-o recunoaștere smerită a harului primit și o dorință de a rămâne în prezența Domnului.

Totuși, să nu uităm că există un pericol ascuns despre care Domnul ne avertizează în alt loc din Sfânta Evanghelie după Luca: pericolul unui suflet curățit, dar care nu își trăiește pocăința. „Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. Şi, venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi” (Sfânta Evanghelie după Luca 11, 24). De aceea, omul eliberat de păcat are datoria de a începe o viață de virtute, de a păstra harul primit și de a trăi în ascultare față de Hristos, în Sfânta Sa Biserică.

„Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare.”

Cât de șocantă este reacția concetățenilor săi! Cât de diferit ar fi trebuit să fie răspunsul oamenilor din Gadara! Ei ar fi trebuit să se bucure și să-I ceară Domnului să rămână cu ei, așa cum au făcut samarinenii când Sfânta Fotinia le-a vestit despre Hristos. Dar în loc să fie recunoscători pentru eliberarea lor de păcat, crescătorii de porci au văzut doar pierderea materială. Domnul nu le-a distrus viețile, ci doar acel lucru care îi ducea la pieire, dar ei au refuzat darul Vieții adevărate.

Robia faţă de Mamona are adesea un aspect deghizat

De multe ori robia față de stăpânitorul acestei lumi, cum Îl numește Mântuitorul, față de Mamona, nu este atât de fățișă. Are un aspect deghizat. Deseori, preaiubiții mei, se prezintă chiar în chipul cucerniciei, iar atunci avem de-a face cu un duh antihristic, ce imită viclean originalul. Este o robie față de cele ale lumii. Așa se explică reacția gher­ghesenilor. Ei sunt „înfri­coșați” de libertatea pe care o aduce Hristos. De posibilitatea de a se rupe de robia față de Mamona și față de toate vicleniile acestei lumi. Într-un fel, gherghesenii au intuit că Mântuitorul nu doar a performat o vindecare a unui sărman bolnav. Acolo a fost mai mult, mult mai mult: o biruință asupra întunericului, asupra minciunii, asupra rău­tății. Iar ei nu voiau să facă parte din acest război nevăzut. Nu voiau să-și schimbe viețile, să se rupă de legăturile, atașamentele care-i țineau prizonieri în această lume.

Sfântul Ioan Evanghelistul afirmă: „Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Sfânta Evanghelie după Ioan 3, 18-20).

Adevărul este că mulți nu înțeleg, dar, mai grav, cei mai mulți nu vor să înțeleagă. Cunoaș­terea implică responsabilitate, iar odată ce înțelegi adevărul, trebuie să faci pasul următor: să acționezi în conformitate cu el. Oamenii, chiar și cei care se numesc creș­tini, se tem de această responsabilitate, pentru că schimbarea cere efort și re­nunțare la comoditatea păcatului. De multe ori, încercăm să ascundem adevărul de noi înșine, pentru a evita con­secințele acțiunii bazate pe acea cu­noaștere. Aici vedem impor­tanța Tainei Spovedaniei. Este ușor să ne ascundem păcatele adânc în noi, dar în fața unui duhovnic, când suntem provocați să le mărturisim, devenim conștienți de ele în mod real. Când suntem sinceri și avem suficientă rușine să nu ascundem ceva în fața lui Dumnezeu și a preotului care este martorul Său, Domnul ne descoperă ce este cu adevărat în neregulă cu noi. Spovedania nu este doar o verbalizare a păcatelor, ci și o cale de a ne trezi conștiința și de a începe procesul adevăratei pocăințe, adevăratei vindecări.

Mântuitorul le-a oferit acestor oameni o a doua şansă

În cele din urmă, deși fostul demonizat dorea să-L urmeze pe Hristos, vedem că Domnul i-a cerut să rămână în acel loc și să mărturisească ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el. El a devenit astfel un apostol în mijlocul celor care-l cunoșteau. În Atotmilostivirea Sa, Mântuitorul le-a oferit acestor oameni o a doua șansă. Deși reacția lor inițială a fost de teamă și respingere, omul vindecat, trimis să mărturisească minunile lui Dumnezeu, ar fi putut, în timp, să aducă lumina credinței în inimile lor. Sfântul Serafim de Sarov spune: „Dobândește pacea și mii de oameni din jurul tău se vor mântui”. Aceasta este nădejdea creștină: că nimeni nu este definitiv pierdut, oricât de împietrit ar părea la început.

Să nu ne înfricoșăm de libertatea în Hristos! Să îndrăznim să-I urmăm, cu deplină încredere, până la capăt. Dumnezeul nostru este Dumnezeul iubirii și al libertății. El nu silește și nu forțează pe nimeni. „Cine voiește” își ia crucea și îi urmează lui Hristos. Cine voiește! Vedem însă că în lume nu este așa. În lume există o continuă luptă de subjugare a omului de către om și de extindere a robiei lui Mamona. Uneori, această luptă este mai insidioasă, mai perfidă, mai ascunsă. Alteori, cum este în zilele noastre, această luptă este pe față, din ce în ce mai pe față. Nu uita, scump frate și scumpă soră, că ești slobod/slobodă în Hristos. Nu uita că ești fiu și ești fiică a luminii. Nu uita că ai părtășie cu Maica Domnului și cu sfinții! Nu uita că libertatea ta a fost plătită cu sânge, și încă Sângele cel preasfânt al lui Hristos. Să rămânem, așadar, în libertatea Mântuitorului!

† Presfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord

Sursa textelor Sfintelor Evanghelii și Sfânta Omilie a Duminicii + FOTO: Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române și volumul SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE – tipărită la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2013; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2025.

Cuvântul Domnului – realitatea cotidiană

FIECARE ZI, UN DAR AL LUI DUMNEZEU

26 octombrie 2025

PENTRU CA NIMIC SĂ NU SE PIARDĂ

„Adunați fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva” (Sfânta Evanghelie după Ioan 6, 12)

Nu este oare ciudat că Cel care a hrănit cu atâta uşurinţă cinci mii de oameni cu cinci pâini Se arată grijuliu cu firimiturile rămase? Chiar dacă le avem pe toate din belşug, nimic nu trebuie să se piardă. Aceeaşi regulă este valabilă şi când e vorba de timp. Şi cât timp nu se pierde în zilele noastre? Dacă am calcula minutele pe care le irosim fără rost în fiecare zi, s-ar aduna ani întregi. Cât bine am fi putut face în acest răstimp, care s-a dus fără întoarcere.

Şi puterea noastră aparține Domnului, nu se cuvine să o irosim pe nimicuri şi prostii, ci să o închinăm Domnului. Pentru tot ce am primit de la El va trebui să răspundem în faţa Sa, pentru fiecare clipă scursă degeaba. Pentru fiecare cuvânt de prisos vom primi pedeapsă de la Domnul. El îi va arăta fiecărui suflet către ce a fost chemat şi ce a pierdut din pricina trândăviei şi vorbirii deşarte.

Extras din volumul „Fiecare zi, un dar de la Dumnezeu – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului” – în românește de Boris Buzilă – București, Editura Sofia; Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2008. Pasajele biblice, atât din Vechiul Testament, cât și din Noul Testament care apar în această lucrare sunt preluate din Biblia sau Sfânta Scriptură – versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania.

VIEȚILE SFINȚILOR

† Viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. Datorită mărturisirii lui Hristos pe care a făcut-o cu prețul vieții Sfântul Dimitrie a primit de la Dumnezeu darul tămăduirilor sufletești și trupești pe care le dăruiește tuturor celor care i se roagă cu dragoste și cu credință. Este serbat în calendarul ortodox în data de 26 octombrie.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în Tesalonic (Salonic – Grecia de azi) în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286 – 305) cunoscuți pentru prigoanele împotriva creștinilor. Născut într-o familie nobilă din Macedonia, tatăl său fiind prefectul Tesalonicului, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ar fi fost botezat pe ascuns de către evlavioșii săi părinți de frica prigoanei din acele timpuri care era îndreptată asupra creștinilor din partea păgânilor. Crescând cu tainele sfintei credințe, învățând milostenia față de cei săraci, Sfântul Dimitrie ajunge să fie admirat de cei din jurul său nu doar pentru aspectul său exterior cât mai ales pentru înțelepciunea și bunăvoința sa. După moartea timpurie a părinților săi, deși încă tânăr însă înzestrat cu o mulțime de însușiri aparte, unele dintre ele din sfera strategiei militare, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către însuși Maximian Galerius, Cezarul Greciei și al Macedoniei, în locul tatălui său. În ciuda poziției sale profesionale deosebite, Sfântul Dimitrie pune în continuare pe primul plan puritatea sufletească, preocuparea dobândirii vieții cele veșnice întru Hristos. Propovăduia cuvântul cel sfânt al Evangheliei în mijlocul mulțimilor, în ciuda pericolelor păgânilor care observau fiecare mișcare, reușind în ciuda acestora să convertească la creștinism un număr mare de locuitori ai Tesalonicului.

Martiriul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

În acea perioadă, după încheierea victorioasă a unui război împotriva sciților, în drumul înapoi spre Roma, împăratul Cezar Galerius a făcut un popas în Tesalonic pentru a fi aclamat de popor și pentru a aduce jertfă zeilor. Măcinați de invidie și profitând de ocazia prezenței împăratului, câțiva păgâni se plâng ighemonului de activitatea de propovăduire a Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Iute de mânie și simțindu-se trădat de acesta aflând că este creștin, împăratul poruncește ca Sfântul să fie prins și aruncat într-o temniță umedă din subsolul unei băi publice. În toată perioada întemnițării sale, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și-a petrecut timpul înălțând rugăciuni Domnului, găsind astfel putere și sporind în harul Duhului Sfânt.

În tot acest timp, împăratul păgân continuă să se adâncească în nebuniile obiceiurilor necuviincioase, organizând lupte între creștini. Unul dintre luptătorii vestiți ai împăratului, prin dimensiunile sale impresionante, era nume Lie. Acesta era renumit pentru victoriile sale nesfârșite în fața oricărui adversar, ceea ce făcea din oricine îndrăznea să îl provoace la luptă, o victimă sigură.

Un anume tânăr, pe nume Nestor, fermecat de vorbele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, mergând să îl vadă pe acesta în temniță, îi zise: „Robule al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie. Roagă-te pentru mine.” Iar Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe frunte cu semnul crucii, îi zise: „Și pe Lie vei birui și pentru Hristos vei mărturisi.” Cu aceste încurajări înscrise în suflet, tânărul Nestor l-a înfruntat pe fiorosul Lie și așa cum odinioară David l-a învins pe marele Goliat în ciuda tuturor împrejurărilor, la fel și Nestor a ieșit învingător din marea sa confruntare împotriva teribilului Lie, având pe buze cuvintele: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” La auzul acestei vești, un val necuprins de mânie a pus stăpânire pe împărat, acesta aflând totodată că Sfântul Dimitrie a fost cel care l-a susținut și încurajat pe Nestor spre drumul izbânzii.

Împăratul poruncește capturarea tânărului Nestor, uciderea sa și implicit a Sfântului Dimitrie. Urmând porunca împăratului, ostașii îl găsesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie în temniță, la rugăciune, în clipa în care s-au apropiat de acesta ca să-l străpungă cu sulițele, Sfântul și-a ridicat mâna dreaptă, primind prima suliță în coastă, asemenea Mântuitorului. Astfel și-a dat sufletul în mâinile Domnului iubitul Său Mucenic, Dimitrie. După uciderea Sfântului Dimitrie a urmat și curajosul Nestor, acestuia tăindu-i-se capul (pomenirea sa are loc în data de 27 octombrie).

Trupul Sfântului Dimitrie a fost luat și îngropat cu multă cinste de către creștini și cu trecerea vremii, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârșit multe minuni și vindecări, motiv pentru care Sfântul Mare Mucenic Dimitrie mai este cunoscut și ca și făcătorul de minuni și Izvorâtorul de Mir.

Sursa textului Viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir – Platforma Ortodoxă Pravila (pravila.ro)

† Sfântul Mucenic Dimitrie și marele cutremur din Constantinopol

Nu întâmplător Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este numit „Izvorâtor de Mir” și grabnic ajutător și izbăvitor. Acestea nu sunt simple metafore, ci realități care există până în zilele noastre. El a fost martirizat în jurul anului 306, fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari – astfel încât este cinstit și de către Biserica Catolică.

Sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, lauda cetății Tesalonic, este o zi de o importanță deosebită pentru faptul că, în anul 740, la Constantinopol (orașul Istanbul de astăzi), a avut loc un mare cutremur care a zguduit cetatea într-un mod înfricoșător. Au fost multe pierderi de vieți omenești și pagube materiale importante în imperiu. Astfel, poporul a înțeles că este o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele lor și s-au închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului din Vlaherne și la icoana Sfântului Dimitrie până când cutremurul a încetat și peste pământ s-a așternut liniștea.

Deosebit de puternic a fost și cutremurul înregistrat în ziua de 26 octombrie 989. Seismul a lovit Constantinopolul și unele provincii, chiar până în Italia de astăzi. Atunci au fost distruse multe biserici din capitala Imperiului, iar turla cea mare a Sfintei Sofia s-a prăbușit. Refacerea ei, începută de împăratul Vasile II (976-1025), a durat aproximativ șase ani.

Pe lângă aceste mari cutremure care au fost în ziua de serbare a Sfântului, istoria consemnează în total peste 550 de cutremure care au avut loc în zona Constantinopolului într-un răstimp de peste 1400 de ani.

Conform îndrumărilor tipiconale, Troparul Cutremurului „Cel Ce cauți spre pământ și-l faci pe el de se cutremură, izbăvește-ne pe noi de groaza cea înfricoșătoare a cutremurului, Hristoase Dumnezeul nostru și trimite-ne nouă milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni” (glasul 4 plagal), se zice la majoritatea slujbelor închinate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie: Vecernie, Utrenie, Sfânta Liturghie.

Să ne rugăm Bunului și Atotmilostivului Dumnezeu să nu cutremure lumea cu încercări mai presus de natură și de fire, pentru că noi suntem coroana Creației, ci să ne rugăm să îmbuneze popoarele, să trimită pace și liniște în lume și să ne ierte chiar dacă, așa cum spunea cineva, fiecare cădere în păcat este un „cutremur” urmat de o replică sau de mai multe. Amin!

Preot Profesor Doctorand Adrian Dobreanu

Sursa textului Sfântul Mucenic Dimitrie și marele cutremur din Constantinopol – Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (doxologia.ro)

Ce zodie te reprezintă și cum crezi că te va influența horoscopul pe parcursul acestui weekend? Împărtășește-ți gândurile în comentarii și nu uita să distribui articolul pe rețelele sociale!

#Horoscop #pentru #weekendul #octombrie #Energie #claritate #și #decizii #importante
2025-10-25 20:16:00

#Lucrări #Aquatim #Probleme #apa #început #săptămână #în #Ianova #și #Deta
2025-10-25 13:23:00