Locuitorii din Blașcovici beneficiază de extinderea rețelei publice de apă și modernizarea infrastructurii
Locuitorii de pe Strada Umbrei, din cartierul Blașcovici, beneficiază de o nouă rețea publică de apă realizată de Primăria Municipiului Timișoara, în cadrul programului amplu de modernizare a 12 străzi din zonă. Lucrările de montare a conductelor au fost finalizate de echipele Societății Drumuri Municipale (SDM), iar începând din această săptămână Aquatim va demara lucrările de branșare a imobilelor.
După finalizarea operațiunilor de racordare, vor urma etapele de amenajare a trotuarelor, acceselor și infrastructurii rutiere pe străzile Umbrei și Academician Aurel Bărglăzan. Totodată, în perioada următoare va fi realizată și rețeaua de apă de pe Strada Semicerc 1.
Infrastructură modernă pentru cartierul Blașcovici
În prezent, cartierul Blașcovici cuprinde tronsoane de străzi degradate sau neasfaltate, cu trotuare insuficient delimitate și rețele vechi de apă și canalizare. Prin acest proiect, municipalitatea urmărește să ofere locuitorilor condiții sigure, moderne și adaptate nevoilor actuale ale unui oraș în dezvoltare.
Programul prevede și extinderea infrastructurii pentru mobilitatea alternativă: pe străzile Taborului și Semicerc vor fi amenajate piste de biciclete, iar la finalul lucrărilor vor fi plantați arbori de talie mare, pentru îmbunătățirea calității mediului urban. Intervențiile sunt realizate etapizat de Societatea de Drumuri Municipale.
Străzile vizate de program
În programul de modernizare a cartierului Blașcovici sunt incluse următoarele străzi: Academician Aurel Bărglăzan, Amzei, Bachus, Corina Irineu, Eugen Todoran, Madona și Alexandru Cisman, Semicerc, Ștefan Nădășan, Taborului, Tacit, Umbrei și Vidin.
Valoarea contractului de execuție este de 21.458.902,78 lei (TVA inclus).
Lucrările reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii cartierului, contribuind la creșterea calității vieții și facilitând accesul locuitorilor la servicii publice de bază.