Social
Primăria Municipiului Timișoara suplimentează fondurile pentru modernizarea flotei de transport public, prin proiectul cu finanțare europeană pentru zece troleibuze moderne
Primăria Municipiului Timișoara suplimentează fondurile pentru modernizarea flotei de transport public, prin proiectul cu finanțare europeană pentru zece troleibuze moderne
Primăria Municipiului Timișoara anunță suplimentarea bugetului destinat achiziției a zece troleibuze moderne, în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene. Decizia a fost adoptată ca urmare a eșecului primei licitații, în cadrul căreia nu s-a înscris niciun ofertant.
Pentru a asigura continuarea proiectului și relansarea procedurii de achiziție, municipalitatea a realizat o analiză de piață actualizată. În urma acesteia, se propune majorarea sumei alocate de la bugetul local cu 9,3 milioane de lei, ajungându-se astfel la un total de 14,1 milioane de lei.
Noile troleibuze vor contribui la modernizarea transportului public din Timișoara, oferind condiții îmbunătățite de siguranță și confort. Acestea vor avea podea coborâtă, o capacitate de cel puțin 80 de călători și dotări moderne precum aer condiționat, încălzire, prize electrice, Wi-Fi, GPS și panouri LED. De asemenea, în vederea asigurării unui nivel ridicat de siguranță, vehiculele vor fi echipate cu sisteme avansate de frânare automată și monitorizare video.
Valoarea totală estimată pentru achiziția celor 10 troleibuze este de 30.678.046 lei fără TVA. Estimarea a fost realizată pe baza ofertelor primite în cadrul consultării pieței și a contractelor similare atribuite în perioada 2023–2025 de alte autorități publice.
Proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă în valoare de peste 19,4 milioane de lei, provenind din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția regională 4.1.A – Mobilitate urbană sustenabilă.
Odată cu alocarea suplimentară, procedura de achiziție urmează să fie relansată în perioada următoare.
Proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind suplimentarea fondurilor poate fi consultat la următorul link:
https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/cb2c4640-ee64-421f-8ee3-f9abeca5dc5a