Editorial

Ne pleaca valorile….la Bucuresti

Publicat

în

Ada Lupu Hausvater  a castigat concursul pentru functia de director al Teatrului National Bucuresti .Ada Lupu Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara în ultimii 20 de ani, regizoare de teatru, totodată prima femeie manager al unui teatru național din România, s-a aflat la a 3-a încercare de a deveni liderul Teatrului Național București.

Este singurul candidat care a participat la toate cele trei concursuri organizate de Ministerul Culturii în ultimii 4 ani. Cel din 2022 a fost anulat după retragerea unui membru al comisiei și pentru că oricum niciun candidat nu a fost considerat de către comisie suficient de pregătit. La sfârșitul lui 2025, Ada Lupu a obținut la evaluarea proiectului de management 6.58.

Mandatul său la TNB va fi între 2026 – 2031.

În susținerea proiectului său de management, aceasta a anunțat că prioritate în distribuția spectacolelor vor avea cei 84 de actori angajați pe perioadă nedeterminată .Cei 97 de colaboratori trebuie sa-si caute de lucru  .

Un “teatru de conștiință” condus cu un “management chirurgical”, model pentru societate și cu reprezentativitate internațională – sunt principalele idei care au reieșit din prezentarea sa.

Aceasta și-a propus în mandatul său 8 turnee internaționale și 20 de turnee naționale, deschiderea teatrului către dramaturgi contemporani și către coproducții internaționale, subtitrarea tuturor spectacolelor în limba engleză și invitarea unor artiști de renume la nivel internațional, precum dramaturgul și regizorul canadian Robert Lepage sau polonezul Krzysztof Warlikowski. Cei care au examinato si evaluato au fost  Carmen Croitoru, directorul INCFC, Theo Herghelegiu, regizoare, Adrian Găzdaru, actor, fost manager al Teatrului Excelsior, Hunor Horvath, manager al Teatrului Maghiar din Timișoara, Vava Ștefanescu, managerul Centrului Național al Dansului București și Ludmila Patlanjogu, critic de teatru.

Noua directoare al celui mai valoros teatru din Romania doreste sa se faca mult comert in spatiile tetrului. Contracandidatul Adei Hauswater a fost Boris Focsa . Este din Moldova si a indeplinit chiar functia de Ministru al Culturi din tara vecina . A fost anchetat pentru coruptie . Comisia i-a dat niste note de mai mare rusinea ,a luat chiar 1,47 la proba interviului . Probleme la Teatrul din Timisoara incep acum.Cine ii va lua locul doamnei Ada Hausvater ce a detinut aceasta functie aproape douazeci de ani . Ministrul Culturii Demeter Andras este cel care va numi noul director . Speram sa aiba mana buna.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version