Actualitate
Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, reținut într-un dosar privind racordări ilegale la rețeaua electrică
Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, reținut într-un dosar privind racordări ilegale la rețeaua electrică
Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, Spiru Şerban Crăciun, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, alături de alte două persoane, într-un dosar penal ce vizează racordări ilegale la rețeaua de energie electrică. Măsura a fost luată în urma unei ample acțiuni desfășurate de polițiști în județul Mureș.
Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, trei bărbați, cu vârste de 32, 44 și 55 de ani, sunt cercetați pentru executarea sau folosirea de instalații clandestine, utilizate fie pentru racordarea directă la rețeaua electrică, fie pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a consumului.
Acțiunea a inclus 20 de percheziții domiciliare și a fost coordonată de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu. La operațiune au participat numeroase structuri din cadrul poliției, inclusiv echipe din Târgu Mureș și mai multe secții de poliție rurală, precum și specialiști din cadrul serviciilor de investigații criminale și economice. De asemenea, au fost implicați luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și experți ai unei companii de distribuție a energiei electrice.
Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar penal deschis pentru investigarea unor activități ilegale de racordare la rețeaua electrică, fenomen care generează pierderi importante și pune în pericol siguranța rețelei.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili întreaga amploare a faptelor și eventualele prejudicii cauzate.