România ia 17 miliarde de euro prin SAFE. Dar câți bani rămân, de fapt, în România?

România a semnat acordul pentru programul european SAFE și va avea acces la aproape 17 miliarde de euro pentru apărare și infrastructură strategică. Suma este uriașă, iar Guvernul vorbește deja despre autostrăzi, securitate și investiții istorice. Oficial, este a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană, după Polonia. (Profit.ro)

Pe hârtie, totul arată spectaculos. În realitate însă, apare o întrebare simplă, dar esențială: câți bani vor ajunge efectiv în economia României?

Pentru că aici începe adevărata discuție.

Împrumut european, producție europeană

Programul SAFE nu este un grant clasic, ci un mecanism prin care statele UE se împrumută pentru a cumpăra echipamente și tehnologii din industria europeană de apărare. Chiar oficialii europeni spun că scopul este consolidarea industriei europene de apărare. (Profit.ro)

Cu alte cuvinte, banii circulă în interiorul marilor economii industriale ale Uniunii Europene: Franța, Germania, Italia, Spania sau alte state care deja au giganți în industria militară și infrastructură strategică.

Iar România?

România riscă să rămână doar clientul.

Marea problemă: noi luăm creditul, alții încasează profitul

Acesta este punctul sensibil pe care autoritățile îl evită. România va rambursa aceste împrumuturi zeci de ani de acum înainte, însă o mare parte din bani ar putea pleca rapid către companii externe.

Există deja avertismente publice în acest sens. Mai mulți analiști au atras atenția că, dacă România folosește SAFE doar pentru importuri, fără dezvoltarea industriei locale, atunci nu vorbim despre investiții strategice reale, ci despre datorii pe termen lung fără efect economic intern major. (Gândul)

Și aici apare frustrarea legitimă: avem fabrici închise, industrie militară aproape dispărută, infrastructură feroviară și industrială slab modernizată, iar acum intrăm într-un program de miliarde fără garanții clare că firmele românești vor primi contracte importante.

Unde sunt companiile românești?

Guvernul vorbește despre „oportunități pentru industria națională”, însă până acum nu există o listă clară de companii românești care vor beneficia direct de aceste investiții. (Profit.ro)

Vor produce uzinele din România echipamente?
Vor exista transferuri reale de tehnologie?
Vor apărea locuri de muncă industriale bine plătite?
Vor intra firme românești în lanțurile europene de producție?

Deocamdată, răspunsurile sunt neclare.

Iar experiența ultimilor ani nu inspiră foarte mult optimism. România a participat la multe programe europene importante, dar de multe ori a rămas mai degrabă piață de consum decât centru de producție.

Polonia a înțeles miza. România încă ezită

Diferența față de Polonia este evidentă. Polonezii au folosit investițiile în apărare pentru a-și dezvolta propria industrie, pentru a atrage producție și pentru a negocia transfer tehnologic.

România, în schimb, pare că merge încă pe modelul „cumpărăm din afară și vedem după”.

Iar acesta este riscul major al programului SAFE: să transformăm 17 miliarde de euro într-o nouă oportunitate ratată.

Autostrăzile pot fi partea bună a poveștii

Există totuși și o componentă importantă care poate aduce beneficii reale economiei locale: infrastructura strategică. În discuție sunt proiecte precum A7 și A8, inclusiv conexiunile spre Moldova. (Profit.ro)

Aici impactul economic poate fi mult mai vizibil, pentru că lucrările implică firme de construcții, subcontractori, materiale și forță de muncă din România.

Dar și aici rămâne aceeași întrebare: cine va câștiga marile contracte?

Pentru că dacă și infrastructura ajunge dominată exclusiv de mari consorții externe, atunci România va continua să joace rolul periferiei care se împrumută, dar produce prea puțin.

România are nevoie de industrie, nu doar de facturi

Programul SAFE poate deveni o șansă istorică sau încă un exemplu de dependență economică.

Totul depinde de capacitatea statului român de a negocia inteligent și de a obliga ca o parte consistentă din bani să rămână în economia locală.

Altfel, vom ajunge în situația absurdă în care România se împrumută cu miliarde pentru a susține dezvoltarea industrială a altor state europene, în timp ce propriile fabrici rămân goale, iar companiile românești privesc de pe margine.