Actualitate

Primăria Timișoara simplifică accesul la serviciile publice online. Peste 80% dintre cereri sunt depuse digital

Publicat

în

Primăria Timișoara simplifică accesul la serviciile publice online. Peste 80% dintre cereri sunt depuse digital

Primăria Municipiului Timișoara continuă procesul de digitalizare a serviciilor publice, introducând noi funcționalități în Portalul Unic și simplificând procedurile administrative pentru cetățeni și mediul de afaceri. Măsurile vin ca răspuns la feedback-ul utilizatorilor și au ca scop reducerea birocrației și creșterea accesibilității serviciilor oferite de administrația locală.

Potrivit primarului Dominic Fritz, transformarea digitală a Primăriei Timișoara a produs rezultate semnificative în ultimii ani.

„În ultimii ani am reușit o schimbare profundă a modului în care cetățenii și firmele pot interacționa cu Primăria. Dacă acum 5 ani doar 5% din cererile depuse la Primărie erau transmise online, acum am ajuns la un grad de peste 80%. Saltul e uriaș, iar pentru oameni asta se traduce în faptul că pot accesa serviciile primăriei direct de acasă sau de la birou, la orice oră și zi din săptămână”, a declarat edilul.

Peste 62.000 de conturi active pe Portalul de servicii

Interesul pentru serviciile digitale oferite de municipalitate este în continuă creștere. De la începutul anului, aproape 50.000 de cereri și documente au fost depuse către Primăria Timișoara.

Dintre acestea, 63% au fost transmise prin Portalul de servicii, 19% prin registratura electronică, iar doar 18% au fost depuse fizic la ghișeu.

În prezent, platforma digitală a municipalității înregistrează 62.351 de conturi asociate unui CNP și 8.115 conturi verificate prin sistemul ROeID, confirmând adoptarea tot mai mare a serviciilor online de către cetățeni și companii.

Noi funcționalități pentru cetățeni și firme

Printre cele mai importante actualizări implementate de Primăria Timișoara se numără introducerea unei aplicații dedicate pentru ocuparea temporară a domeniului public. Astfel, solicitările pentru amplasarea schelelor, depozitarea materialelor de construcții sau organizarea șantierelor vor putea fi depuse exclusiv online.

O altă noutate este posibilitatea verificării online a stadiului solicitărilor adresate Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara. Contribuabilii pot urmări rapid și transparent evoluția cererilor depuse, fără a mai fi necesare deplasări sau solicitări suplimentare de informații.

Totodată, municipalitatea a extins opțiunile disponibile pentru avizele de acces în Zona Cetate prin introducerea categoriei „Altele”, destinată situațiilor care nu se încadrează în categoriile existente.

Acces rapid la conturile IBAN pentru plata taxelor și impozitelor

Pentru a simplifica procesul de plată a obligațiilor fiscale, Primăria Timișoara a creat și o pagină dedicată identificării rapide a conturilor IBAN necesare pentru achitarea taxelor și impozitelor locale.

Măsura vine în sprijinul contribuabililor care aleg metodele de plată online și urmărește reducerea timpului necesar pentru efectuarea tranzacțiilor.

Inteligența artificială și documentele de urbanism, disponibile online

Procesul de digitalizare include și utilizarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială. Primăria Timișoara a lansat recent asistentul digital „Timi”, un serviciu care oferă informații și sprijin utilizatorilor în relația cu administrația locală.

De asemenea, documentele de urbanism pot fi solicitate și emise integral în format digital. Certificatele de urbanism și autorizațiile de construire sunt disponibile online, eliminând necesitatea deplasărilor pentru ridicarea documentelor și contribuind la reducerea timpilor de procesare.

Digitalizarea reduce birocrația și crește eficiența administrației

Prin dezvoltarea continuă a Portalului de servicii, Primăria Municipiului Timișoara urmărește să ofere servicii publice mai rapide, mai transparente și mai eficiente. Digitalizarea administrației locale contribuie atât la simplificarea procedurilor pentru cetățeni și companii, cât și la optimizarea activității interne a instituției.

Creșterea constantă a numărului de utilizatori și a cererilor depuse online confirmă faptul că serviciile digitale devin principalul canal de interacțiune dintre timișoreni și administrația locală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și

Exit mobile version